Apa nu urca la etajul al 3-lea. În fața blocului, pe partea cealaltă a drumului, acolo unde fuseseră cândva niște case, era acum un teren viran, peste care trona o reclama mare de tablă a Partidului Comunist și o cișmea publică de unde obișnuiam să aducem apă. O căram în galeți mari, de tablă smălțuită: albe la interior și verzi la exterior. La etajul întâi locuia doamna Olaru, o bătrână trecta de 80 de ani, cu părul alb plutindu-i neîngrijit în jurul capului. Zâmbea mereu în timp ce înșira la politețuri pe care eu nu le prea înțelegeam. Femeia aceasta uscățivă, ce evada din apartamentul ei doar până la ușa vecină, aparținea cu totul secolului trecut. Într-una din zile mă prinse cu găleata goală în mână și mă pofti să iau apă din bucătăria ei. Am considerat ca un gest de politețe să accept invitația ei și am intrat în apartamentul încărcat de lucruri a căror întrebuințare nu o cunoșteam, mirosind a Carmol și unsori farmaceutice. În timpul în care firicelul de apă avea să umple găle...