Ella

Luna plină e atât de mică în seara asta — cât un bănuț de un cent. Abia o zăresc printre ramuri, ca o amintire palidă a unei alte nopți, demult, când părea că vine spre noi, uriașă și portocalie. Atunci s-a vorbit despre ea la știri. Puteai să-i vezi craterele prin lentila unui aparat foto cu zoom bun sau cu un telescop. Era atât de aproape!... Mă gândesc adesea la nopțile de pe malul râului, la pescuit. La început stăteam doar și-l priveam, apoi, când am început să am si eu răbdare, mi-a pus o undiță în mână. Pescuitul e o lecție în sine. Despre tăcere. Despre așteptare. Uneori treceau ore fără nicio tresărire a luciului apei. Alteori un pește mai pofticios mușca după câteva minute. Insa, de multe ori ne întorceam cu plasa goală. Dar nu despre pești era vorba. Pe malul apei nu vorbeam. Liniștea facea parte din ritual. Doar câte o rață sălbatică rupea calmul, sau vreun pește sarea lucind în lumina soarelui. Linistea era un cuib care ne cuprindea pe toti: apa, pesti, oameni si pasari,...

 Nu am reținut exact care este cauza crizei combustibililor ce va să vină, războiul din Ucraina sau relațiile cu Rusia, cert este că unii au început să facă economie. Și uite așa, nopțiile de vară dintr-un sat pitoresc de munte unde ne-am oprit pentru câteva zile să ne facem concediul, au început să se împartă în nopți luminate și nopți în beznă.  Prima noapte neluminată a fost ca un dar mult așteptat. Ne doream de mult să vedem cerul plin de stele din afara marelui oraș în care locuiam, iar noaptea aceasta era una cu Crai Nou ce se codea să apară de după munte. Pe drum, oamenii se plimbau incognito sub pelerinele groase ale întunericului. Uneori auzeai doar voci fără corp, alteori vedeai scânteia unei țigări fără gura ce o sorbea. Era o noapte identică cu cele din Epoca de Aur. Trebuia doar să reînveți să profiți la maxim de magia întunericului. Într-o noapte ca aceasta, C. se întorcea acasă pe bâjbîite, în apartamentul său de serviciu, numărând scările, apoi ușile apartament...

Tractorul ducea după el o caruță. În căruță erau Erzsi neni și Kati neni, bucătăresele de la fermă. Mai erau și câteva canistre de aluminiu. Într-una era ciorba de cartofi cu ciolan afumat, în alta era fasolea scăzută iar în alta era apa. Costița friptă era într-un vailing acoperit cu un șervete mare de bucătărie. Pâinile le puseseră într-un coș mare, ca acelea în care adunam noi știuleții de porumb. În alte coșuri de nuiele erau puse cele 85 de farfurii de faianță din care aveam să mâncăm noi, studenții de la Mate și Info, prânzul, de data aceasta în câmp, și cina, când aveam să ne întoarcem seara la conacul fermei unde eram cazați. Inginerul agronom, cel ce conducea această fermă, locuia cu soția în aceeași curte a vechiului conac, într-o casă mai mică, cu o arhitectura pătrățoasă, simplă. Conacul, aflat la câțiva kilometri de Cenad spre granița cu Ungaria, era situat imediat după gardul pichetului de grăniceri. De la drum trebuia să treci printr-un parc cu copaci seculari ca să aj...

Poate că toate lucrurile încep din copilărie. Eram o adunătura de puștani ce ascultam hipnotizați povestea modurilor dorian, frigian, mixolidian, ... la ora de Teorie muzicală. Îl aveam profesor pe Merkel, profu de pian care pe mine mă acopania la audițiile de sfârșit de trimestru. Era un tip blond, cu barbișon și sacou, cu o voce caldă, gravă. Își trăise tinerețea în răsunătorii ani 60-70, în care vocea celor de la The Beatles și a celor de la Rolling Stones era aerul respirat de generația lui. A fost lecția când a trecut peste do majorul european și peste cîntecele bizantine bisericești și a ajuns în partea de sud a Asiei, în India. Acolo, The Beatles au găsit sitarul, meditația și mâncarea vegetariană. Proful avea mereu discuri la el. La școală se studia muzica clasică, dar de data asta am ascutat Beatles! ”The inner light”:  https://www.youtube.com/watch?v=swT6YTPYwgM  - 1968. Anul când trebuiau să se reinventeze, să se regăsească. Lumea era împărțită în două: Beat...

Am asistat aseară la o conferință care avea ca temă cele doua Europe: de Est și de Vest , cum să avem o Europă unică. Dacă cei din vest ar cunoaște și ar înțelege perioada comunistă care a stigmatizat estul Europei iar cei din est ar cunoaște și înțelege problemele vestului, diferențele nu ar mai fi atât de mari și am putea avea o singură Europă. ”Europa salvează-ne!” este mesajul acestor zile. Europa ne aude? Europa ne cunoaște? Dacă în cazul Holocaustului, acesta a luat sfârșit odată cu terminarea războiului, schimbarea comunismului s-a vrut să se facă treptat, principiile capitalismului și democrației să fie învățate, înușite în timp. Personal, am tot susținut principiul rătăcirii în deșert a poporului lui Moise, pentru ca societatea să uite să mai fie sclavă comunistă, dar azi mi-am schimbat părerea radical. Dacă vom uita cum a fost, riscăm să ne întoarcem de unde am plecat. ”De data asta votez” este un alt mesaj cu care se speră să se mobilizeze cei ce nu au votat pâna a...

La una dintre serile de la libraria "La Doua Bufnite" s-a pus intrebarea (de catre o doamna spaniola) daca inainte de Revolutie cartile se procurau de pe piata neagra. Nu am raspuns, desi intrebarea putea fi adresata doar mie si unui domn ce "corespundeam" perioadei, restul auditorilor erau pana in maxim 35 de ani si nu cred ca vreun pusti de 6 ani sa-si fi cumparat "Scufita rosie" de pe piata neagra. De pe piata neagra iti cumparai alcool, tigari , cafea, sapun, blugi, casetofoane, magnetofoane. Viniluri. Despre carti nu am auzit pe nimeni sa fi "facut rost". O data pe saptamana, parca miercurea, baga marfa la librarie: o carte buna la pachet cu una- doua proaste. Saptamana de saptamana, in cativa ani am adunat cateva rafturi noi in biblioteca. A doua sursa de carti era mama unui coleg ce era bibliotecara. Cam toate cartile ce treceau prin mana colegului ajungeau si la noi. Cum "da si mie o musca" era ceva normal referitor la sa...

In primul an de facultate, pe cand cordoanele ombilicale incepeau sa se taie, dureros de departe de casa, ne chinuiam tineretea intr-un camin studentesc intr-o "epoca de aur". Cand pana si gandurile iti erau invadate de lipsa totala de intimitate, cand te trezeai din visare cu o prezenta "neautorizata" dincolo de realitea inconjuratoare, incolteau in sufletele crude neincrederea, nesiguranta si mai ales autocenzura. Cand totul devenise gri in jurul nostru, cand am inteles ca fiecare miscare si dovada de slabiciune avea sa fie rapid taxata, mi-a venit o idee: scrisoarea. Un text impersonal, catre fiinta aceea descoperita intre betoanele reci si stramte, care astepta o incurajare, o mana intinsa. Scrisoarea a fost citita zile la rand, pana cand, ca unui parfum pulverizat pe piele i se pierde aroma dupa ceva vreme, vorbele au devenit uscate si neputincioase sa ajunga pana la suflet. - Te rugam , mai scrie-ne scrisori! Si le-am mai scris, nu multe, caci camerele a...

Scoala de muzica avea cateva sali mici unde abia se inghesuia cate un pian, pe langa a carui coada trebuia sa te strecori ca sa ajungi la clape. Clasele se incalzeau iarna cu sobe de teracota. Gramada de carbuni era intr-un sopron din spatele curtii. Peste gramada de carbuni era o harpa. Harpa avea cateva corzi rupte si o bucata de lemn atarna dezlipita de pe corpul imbratisat alta data de un adult. Eram prea mica sa o pot imbratisa. Dar am ciupit-o. A cantat, incet si disonant in sopronul inghetat. In scoala nu erau harpe. Aveam doar piane, pianine, viorile si violele noastre. Intr-o iarna, un copil se rostogolea pe brichete de carbuni cu o harpa.

Prima intalnire cu sistemul solar a fost la Marea Neagra. Eram in vacanta cu parintii si am facut cunostinta cu Neptun, Jupiter, Venus si Saturn. Planetele acestea aveau la vremea aceea blocuri noi, frumoase cu parculete ingrijite, mirosind a pin si alge de mare iar pe la colturi erau vanzatori de vata de zahar. Pentru a nu ramane cu impresia ca adevaratele planete arata asemanator, s-a impus o vizita la Planetariul din Constanta. Treaba se lamurise cat de cat. Dupa cativa ani urma sa fac prima iesire de una singura din oraselul meu catre resedinta de judet. Trebuia sa ajung in cartierul Soarelui despre care nu stiam absolut nimic. Primisem doar indicatii despre mijloacele de transport pe care trebuia sa le iau, numarand desigur statiile. Dar unde poti afla cel mai bine totul decat intr-un tren de navetisti? Bo-vagon - desigur ca ma duce cu gandul la un grajd inghesuit cu vite. Cam asa si era: un vagon ale carui geamuri aburite de la rasuflarile calatorilor ducea multimea aceea am...

Ca sa repari unele lucruri trebuie sa dai uneori dovada de multa inventivitate. Cu cat un obiect e mai vechi, cu atat gasesti mai greu piese de schimb pentru el. Un colectionar de radiouri si televizoare pe lampi stie cat de greu se mai gasesc lampile acelea pe care nici un copil din ziua de azi nu le-ar recunoaste. Pentru jaluzelele vechi din lemn ai nevoie de niste lamele dreptunghiulare care au pe mijloc doua orificii lungi si sunt din otel rezistent dar subtire, sau ai nevoie de panglica de fitil mai lata. Cand e vorba de masini vechi, lucrurile se complica si mai mult. De unde mai gasesti un motor in 4 timpi sau niste banale curele de transmisie? Si aici intervine inventivitatea, inspiratia si luarea deciziei corecte. Cateodata e greu sa gasesti solutia fiindca o lampa nu se poate inlocui cu altceva. Poti in schimb sa decupezi din tabla lamele pentru jaluzele, poti sa pui o panglica groasa sintetica in locul fitilului. Unii pasionati de masini introduc sub capota batranei mai...

"De ziua ta, ne faci coliva?" Nu, nu e ironie, poate putina gluma, dar adevarul e ca fac o coliva bunaaaaaaa de sa te lingi pe degete! Aveam 10 ani cand a murit bunicul si una dintre matusi ne-a adunat pe nepotii de varsta mea si ne-a pus sa alegem graul. Pe vreme aceea graul se cumpara din piata de la tarani, nu era decorticat si mai avea si boabe de neghina (niste bobite mici si negre). Urma ca noi sa separam boabele de grau de orice altceva ar fi existat prin el. Apoi trebuia spalat in multe ape si lasat la inmuiat macar cateva ore inainte sa fie pus la fiert. Munca a inceput cu seriozitate si implicare, dar pe masura ce timpul trecea, devenea tot mai obositoare si plictisitoare. De la un timp boabele au inceput sa zboare prin camera, sa ne cada in cap, sa se prinda in par, sa ne intre dupa gat pe sub haine, ori ca veneau de la altii ori cand le aruncam chiar eu, ca nu se poate sa nu-ti cada printre degete cand aruncai cu un pumn de grau. Apoi a inceput alergatura pe...