Ella

Pereții bisericii erau sterși de vreme. Abia dacă mai puteai distinge chipurile sfinților.  Singurele culori care rezistaseră timpului erau roșul- cărămiziu și un negru șters. În stânga altarului, exact în mijlocul peretelui, cu fața spre naos, la o suficientă înălțime, încât să nu-l poți atinge dar să îi deslușești trăsăturile, era pictat un chip de femeie tânără, frumoasă, nobilă - după coafura și faldurile bogate ale rochiei. În biserica veche de câteva sute de ani, dăinuia povestea nescrisă a unei femei. (vă rog, deschideți link-ul într-o filă nouă - click dreapta: https://www.youtube.com/watch?v=Et6cmagw_t4 ) M-am hotărât să-l caut pe Emil, după mulți ani de la moartea Anei. Nu credeam nici atunci că mai are vreun rost. Chipul femeii din biserică m-a determinat să mărturisesc măcar una din infinitele povești nespuse, care bântuie lumea asta, ca niște fantome umblând singure, fără rost. Trăia singur, într-un apartament al unei vile pe o stradă a foștilor nomenclaturi...

I se spune de ani buni că e o MILF. Sună amuzant, provocator, o onorează, iar existența unui copil, o protejează de cei insistenți. Fanteziile sexuale ce le stârnește persoanelor care nu se potrivesc nicicum profilului ei, nu o deranjează deloc. E ca și cum ai juca poker cu cei de la altă masă: e imposibil. - Ce înseamnă să fii mamă? - o întrebare absolut neașteptată când lista cu ”trebuia să fi făcut altfel” a devenit destul de lungă. După scanarea rapidă a listei, tot nu vezi răspunsul. Apoi, te întorci la anii copilăriei  și încerci să te profilezi peste ceea ce a reprezentat mama ta pentru tine. E vina mamei pentru toate eșecurile tale, când ai fost prea slabă și ai renunțat. Dar e meritul mamei pentru faptul că te-a neglijat și acum ești independentă. Și întrebarea se repetă iar și iar, însă fără niciun răspuns. O prietenă i-a spus că se portă ca o mamă. S-a transformat în ”Mama universului”. Încercă mereu să-i protejez pe alții. E Vocea care dă mereu sfaturi: ”pes...

Pe aici pe la noi pe plaiurile mioritice nu cred sa fi intalnit vreodata vreo librarie care sa aiba sectiuni de "Carti pentru femei" si "Carti pentru barbati". Haruki Murakami in "Meseria de romancier" spunea ca prin Japonia asa ar fi. Cu siguranta ca aceste doua sectiuni sunt pe langa celelalte pe care le intalnim si la noi: carte pt copii, fictiune, dezvoltare personala,... Cred ca la momentul acela mi-am imaginat instant ca intru intr-o librarie si ca la toalete, ma uit dupa semnul fusta/ pantalon si ma indrept spre genul de care apartin. Hm, oare ce fac militantii care vor sa elimine diferentele intre sexe- pardon, genuri? Deja ma simteam stanjenita: daca intru la barbati? Chestia asta cu genurile am gasit-o mai apoi si pe goodreads.com unde am remarcat ca cele destinate femeilor erau in majoritate scrise de femei ( vorbesc despre fictiune, romane, nuvele,...). Probabil ca femeile ajung cel mai repede la sufletul femeilor. Pare logic, desi nu ma aste...