Luna plină e atât de mică în seara asta — cât un bănuț de un cent. Abia o zăresc printre ramuri, ca o amintire palidă a unei alte nopți, demult, când părea că vine spre noi, uriașă și portocalie. Atunci s-a vorbit despre ea la știri. Puteai să-i vezi craterele prin lentila unui aparat foto cu zoom bun sau cu un telescop. Era atât de aproape!... Mă gândesc adesea la nopțile de pe malul râului, la pescuit. La început stăteam doar și-l priveam, apoi, când am început să am si eu răbdare, mi-a pus o undiță în mână. Pescuitul e o lecție în sine. Despre tăcere. Despre așteptare. Uneori treceau ore fără nicio tresărire a luciului apei. Alteori un pește mai pofticios mușca după câteva minute. Insa, de multe ori ne întorceam cu plasa goală. Dar nu despre pești era vorba. Pe malul apei nu vorbeam. Liniștea facea parte din ritual. Doar câte o rață sălbatică rupea calmul, sau vreun pește sarea lucind în lumina soarelui. Linistea era un cuib care ne cuprindea pe toti: apa, pesti, oameni si pasari,...