Ella

Am terminat aseară ”Împăratul muștelor” (”Lord of the Flies”) de William Golding și mi-a revenit în minte întâmplarea aceasta. Un copil mai măricel, așa ... cam de un metru jumate, însoțea o trupă de 3 copilași mai mici decât el cu vreo 2-3 ani și cățiva centimetri. Adică cel mare să fi început să meargă la școlă iar cei mici să fi avut vreo 3-4 ani. În spațiul rezervat recreerii erau amenajate o volieră cu câțiva papagali de diferite mărimi și culori, iar ceva mai încolo, sub un copac, erau două cuști cu iepuri. Într-una erau câțiva pui cu blana albă, lungă și pufoasă, iar în cealaltă cușcă era un singur iepure, alb și el, mai mare, încăt din două mișcări ajungea în marginea opusă a cuștii. Cei mici, cu degețelele lor, mângâiau blănița ca de vată a iepurașilor pufoși din prima cușcă. Se pare că aceștia erau deja obișnuiți cu atenția și atingerea copiilor și nu dădeau semne că s-ar mai teme. La cealaltă cușcă, băiatul cel mare împungea cu un băț căzut din copac iepurele cel mare ș...

A fost vina mea că m-am dus într-o țară străină fără să fi știut câte ceva despre ea. E ca și cum te duci la cineva acasă fară să cunoști oamenii care locuiesc în ea. Aveam să petrec câteva zile alături de ei, suficient pentru a-mi da seama ce fel de familie erau. Am vrut să vizitez Serbia și Bosnia și Herțegovina fiindcă auzisem de peisajele extraordinare al locurilor, de localitățile dintre colinele dealurilor și munților. Știam de Mostarul cu celebrul lui pod vechi construit pe vremea turcilor din fotografii iar despre Sargan Eight, trenul turistic din Mokra Gora, am aflat dintr-un reportaj televizat. În partea aceasta a Europei greu încercată de războiul din anii '90, în care disensiunile dintre etnii încă mocnesc, nu prea m-a îndeamnat rațiunea să calatoresc până acum. Am profitat de ocazia unei excursii și m-am alăturat grupului de turiști. De-a lungul drumului, atât sârbii cât și bosniecii au lăsat ca mărturie a războiului, case ciuruite de gloanțe, parăsite dar nepăstra...

Ne strecuram pe străduțele înguste din partea veche a satului de la malul mării. Încercam să ne îndepărtăm cât mai mult de agitația turiștilor  și de gălăgia restaurantelor fancy cu chelneri care își agățau clienții de pe stradă prezentând scorțosul șervet alb suspendat pe antebraț. Pe timpul zilei, partea aceasta a satului era puțin umblată. Avea un mers al lucrurilor simple, cu femei ce-și făceau rugăciunile dis de dimineață în micuța lor bisericuță, cu oameni gospodari ce-și dereticau mai întâi casele  apoi plecau pe la treburile lor. De cum se lăsa seara, oamenii se întorceau la casuțele lor, iar prin ferestrele deschise, puteai pătrunde cu privirea în viețile lor. La adăpostul întunericului, străzile arătau acum altfel și recunoșteam cu greu traseul pe care obișnuiam să-l parcurg dis de dimineață. La una dintre curțile cu zidul gros de piatră, poarta mare era larg deschisă. Pe sub pomii în care atârnau ghirlande de lumină, erau așezate câteva mese. Ne-am așezat la un...