Începuse să se îndoiască de amintirile lui cele mai vechi, din vremea copilăriei sale. Unii îi spuseseră că poate și-a imaginat ceea ce i-au povestit părinții iar în mintea lui poveștile au rămas ca niște trăiri reale. Ca adult, știa că e imposibil ca cineva să-și amintească întâmplări de când avea 2-3 ani. - În lada asta țineai sculele, nu?. - E lada de lemne, după cum bine vezi si tu. - Nu acum. Atunci. Acum 40 de ani, când locuiam pe Teilor. - Și pe Teilor ne încălzeam cu lemne! - Probabil era alta lada... Unde-ți păstrai sculele? - Alec privi tăcut, ca și cum omul din fața lui ar fi fost din altă lume, iar răspunsul nu venea, ba-i făcu semn că n-are de gând să-i dea vreo explicație. Apoi, in ziua următoare, Alec găsi lada goală și se gândi să o umple cu lemne. O scoase afară și o scutură de rumeguș și resturi de scoarță . O pusese la loc și aduse un braț de lemne din cămară. Când se aplecă să așeze lemnele, simți mirosul de vaselină și fier coclit. Atunci îi reveni în minte...