Începuse să se îndoiască de amintirile lui cele mai vechi, din vremea copilăriei sale. Unii îi spuseseră că poate și-a imaginat ceea ce i-au povestit părinții iar în mintea lui poveștile au rămas ca niște trăiri reale. Ca adult, știa că e imposibil ca cineva să-și amintească întâmplări de când avea 2-3 ani.
- În lada asta țineai sculele, nu?.
- E lada de lemne, după cum bine vezi si tu.
- Nu acum. Atunci. Acum 40 de ani, când locuiam pe Teilor.
- Și pe Teilor ne încălzeam cu lemne!
- Probabil era alta lada... Unde-ți păstrai sculele?
- Alec privi tăcut, ca și cum omul din fața lui ar fi fost din altă lume, iar răspunsul nu venea, ba-i făcu semn că n-are de gând să-i dea vreo explicație.
Apoi, in ziua următoare, Alec găsi lada goală și se gândi să o umple cu lemne. O scoase afară și o scutură de rumeguș și resturi de scoarță . O pusese la loc și aduse un braț de lemne din cămară. Când se aplecă să așeze lemnele, simți mirosul de vaselină și fier coclit. Atunci îi reveni în minte imaginea clară, a bătrânei lăzi a cărei poveste nimeni nu o voia spusă.
De fapt, prima întâmplare ciudată a fost cu câteva luni înainte. Alec a avut ideea să-i monteze tatălui, lângă pat, micuța măsuță pe care obișnuia să-și facă temele când era la liceu. I-ar fi fost utilă acum tatălui, dacă ar fi vrut să ia micul dejun sau cina pe marginea patului. Demontase măsuța chiar el, imediat după ce terminase facultatea și se mutase de acasă.
Puse mâna pe clanța ușii ce dădea spre pod, când auzi din spate:
- Aia e ușa ce duce spre pod. Spre bucătărie, e ușa din dreapta... dacă o cauți pe Aneta.
- Știu ce ușă e. Vreau să mă duc până în pod.
- Aneta! Vino dragă! Vezi ce se întâmplă cu frate-tu. Umbla aiurea prin casa!
- Vreau sa iti aduc vechiul meu birou ca să ți-l montez lângă pat.
- Alec, despre ce birou vorbești? interveni Aneta. În pod este vechea măsuță a mamei pe care obișnuia să calce rufele.
Alec deschise ușa și începu să urce scările podului. Coborî după câteva minute cu un pachet mare învelit în carton și lipit cu bandă adezivă.
Asamblă măsuța și o așeză lângă pat, apoi se așeză pe marginea patului și-și sprijini coatele pe ea, așa cum obisnuia sa faca în tinerețe. Pe blat se mai zarea inca cuvantul "RUN". Se uită lung în cameră și dădu cu ochii de cărțile din bibliotecă: bibliografia obligatorie de liceu, plus cele pe care le cumpărase din banii de buzunar, la pachet cu altele, de la librăria din centrul orășelului de provincie. Știa toate titlurile fără măcar să le citească- recunoștea cărțile după culoare, grosime și cotor.
- Măsuța mamei! Arată încă bine. Bună idee a avut tata să îi montezi măsuța. Uitasem de ea.- o auzi pe Aneta care intrase în cameră.
- A fost ideea mea. Iar pe masa asta îmi faceam temele în liceu.
- Alec! Nu aveai cum să îți faci temele pe ea. I-am făcut-o cadou mamei după ce m-am căsătorit. Iar tu... nu ai locuit aici.
- Și cărțile mele? Cum au ajuns aici?
- Sunt cărțile mele din liceu. Aproape pe toate le-am cumpărat în perioada aia, iar asta a fost după ce ai terminat tu liceul.
Alec scoase o carte din bibliotecă și o răsfoi. Găsi însemnările Anetei. Apoi alta. În ea nu găsi nici un semn. Apoi alta... nimic.
- Te uiți la cărțile Anetei? îl întrebă tatăl în timp ce se așeză pe pat, lângă măsuța de călcat a mamei.
- Da... Cărțile Anetei!
Zări apoi ” Zbor deasupra unui cuib de cuci”, cartea pe care o primise cadou de la Adela, prietena lui din adolescență. O deschise și găsi scris: ” Pentru Alec. Cu drag, A.”
- În lada asta țineai sculele, nu?.
- E lada de lemne, după cum bine vezi si tu.
- Nu acum. Atunci. Acum 40 de ani, când locuiam pe Teilor.
- Și pe Teilor ne încălzeam cu lemne!
- Probabil era alta lada... Unde-ți păstrai sculele?
- Alec privi tăcut, ca și cum omul din fața lui ar fi fost din altă lume, iar răspunsul nu venea, ba-i făcu semn că n-are de gând să-i dea vreo explicație.
Apoi, in ziua următoare, Alec găsi lada goală și se gândi să o umple cu lemne. O scoase afară și o scutură de rumeguș și resturi de scoarță . O pusese la loc și aduse un braț de lemne din cămară. Când se aplecă să așeze lemnele, simți mirosul de vaselină și fier coclit. Atunci îi reveni în minte imaginea clară, a bătrânei lăzi a cărei poveste nimeni nu o voia spusă.
De fapt, prima întâmplare ciudată a fost cu câteva luni înainte. Alec a avut ideea să-i monteze tatălui, lângă pat, micuța măsuță pe care obișnuia să-și facă temele când era la liceu. I-ar fi fost utilă acum tatălui, dacă ar fi vrut să ia micul dejun sau cina pe marginea patului. Demontase măsuța chiar el, imediat după ce terminase facultatea și se mutase de acasă.
Puse mâna pe clanța ușii ce dădea spre pod, când auzi din spate:
- Aia e ușa ce duce spre pod. Spre bucătărie, e ușa din dreapta... dacă o cauți pe Aneta.
- Știu ce ușă e. Vreau să mă duc până în pod.
- Aneta! Vino dragă! Vezi ce se întâmplă cu frate-tu. Umbla aiurea prin casa!
- Vreau sa iti aduc vechiul meu birou ca să ți-l montez lângă pat.
- Alec, despre ce birou vorbești? interveni Aneta. În pod este vechea măsuță a mamei pe care obișnuia să calce rufele.
Alec deschise ușa și începu să urce scările podului. Coborî după câteva minute cu un pachet mare învelit în carton și lipit cu bandă adezivă.
Asamblă măsuța și o așeză lângă pat, apoi se așeză pe marginea patului și-și sprijini coatele pe ea, așa cum obisnuia sa faca în tinerețe. Pe blat se mai zarea inca cuvantul "RUN". Se uită lung în cameră și dădu cu ochii de cărțile din bibliotecă: bibliografia obligatorie de liceu, plus cele pe care le cumpărase din banii de buzunar, la pachet cu altele, de la librăria din centrul orășelului de provincie. Știa toate titlurile fără măcar să le citească- recunoștea cărțile după culoare, grosime și cotor.
- Măsuța mamei! Arată încă bine. Bună idee a avut tata să îi montezi măsuța. Uitasem de ea.- o auzi pe Aneta care intrase în cameră.
- A fost ideea mea. Iar pe masa asta îmi faceam temele în liceu.
- Alec! Nu aveai cum să îți faci temele pe ea. I-am făcut-o cadou mamei după ce m-am căsătorit. Iar tu... nu ai locuit aici.
- Și cărțile mele? Cum au ajuns aici?
- Sunt cărțile mele din liceu. Aproape pe toate le-am cumpărat în perioada aia, iar asta a fost după ce ai terminat tu liceul.
Alec scoase o carte din bibliotecă și o răsfoi. Găsi însemnările Anetei. Apoi alta. În ea nu găsi nici un semn. Apoi alta... nimic.
- Te uiți la cărțile Anetei? îl întrebă tatăl în timp ce se așeză pe pat, lângă măsuța de călcat a mamei.
- Da... Cărțile Anetei!
Zări apoi ” Zbor deasupra unui cuib de cuci”, cartea pe care o primise cadou de la Adela, prietena lui din adolescență. O deschise și găsi scris: ” Pentru Alec. Cu drag, A.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu