Ella

Ploaia asta îi încurca toate socotelile! Era hotărât să meargă să vorbească cu soția sa: urmau să se despartă. Relația lor era tensionată de multă vreme, iar momentul zilei în care trebuia să se întoarcă acasă, îi provoca mereu dureri de stomac. Defapt, de la stresul ăsta se alesese și cu gastrita de care nu mai reușea să se scape. Și uite acum, ploaia asta nebună, care-l prinsese exact în centrul orașului! Ar fi trebuit să ia mașina, dar acum, la ora prânzului, traficul era infernal. In plus, ar fi trebuit să ocoleasc ă întreg centrul orașului si de aceea a ales să meargă pe jos. Poate că nici n-ar fi fost în stare să conducă. În cap i se învârteau tot felul de explicații, argumente. Respirația îi era tot mai greoaie, probabil că avea un puls foarte ridicat dar nici nu îndr ă znea să-și verifice smartwatch-ul. Și ploaia asta! Nu ar fi vrut să apară în fața ei ca o câine ud! Se adăposti în intrândul primului magazin ale cărui uși erau larg deschise. Privea din prag trecătorii care ale...

Apa nu urca la etajul al 3-lea. În fața blocului, pe partea cealaltă a drumului, acolo unde fuseseră cândva niște case, era acum un teren viran, peste care trona o reclama mare de tablă a Partidului Comunist și o cișmea publică de unde obișnuiam să aducem apă. O căram în galeți mari, de tablă smălțuită: albe la interior și verzi la exterior. La etajul întâi locuia doamna Olaru, o bătrână trecta de 80 de ani, cu părul alb plutindu-i neîngrijit în jurul capului. Zâmbea mereu în timp ce înșira la politețuri pe care eu nu le prea înțelegeam. Femeia aceasta uscățivă, ce evada din apartamentul ei doar până la ușa vecină, aparținea cu totul secolului trecut. Într-una din zile mă prinse cu găleata goală în mână și mă pofti să iau apă din bucătăria ei. Am considerat ca un gest de politețe să accept invitația ei și am intrat în apartamentul încărcat de lucruri a căror întrebuințare nu o cunoșteam, mirosind a Carmol și unsori farmaceutice. În timpul în care firicelul de apă avea să umple găle...

Am văzut tot mai multă lume care se confruntă cu dilema realului în viața de zi cu zi. Viața la granița dintre imaginar, virtual și realitatea percepută de fiecare. Cât de mult imaginarul poate crea, sau influența, realitatea din jurul nostru? Cât din realitatea crudă ne poate influența starea sufletească sau să ne introducă într-o lume creată de alții? La fiecare început de an încerc să las la o parte tot, și din lucrurile neterminate, dorințele neîmplinite să creez un nou plan, un nou început, un nou an. Un an mai bun. Anul acesta ar fi început și el bine, doar că, evenimente care nu țin de mine, de existența mea, lucruri asupra cărora nu am control, s-au întâmplat, reușind să mă tulbure. Și ce faci atunci când, astfel de evenimente au loc în jurul tău? Unii ar zice să treci mai departe. Alții, mai răbdători, ar încerca să afle de ce te-au tras atât de mult înapoi. În cortegiul ce urma sicriul doamnei Ioana, îl duceam la brațul meu pe soțul acesteia, bolnav de Alzheimer. Îmi po...