Am văzut tot mai multă lume care se confruntă cu dilema realului în viața de zi cu zi. Viața la granița dintre imaginar, virtual și realitatea percepută de fiecare. Cât de mult imaginarul poate crea, sau influența, realitatea din jurul nostru? Cât din realitatea crudă ne poate influența starea sufletească sau să ne introducă într-o lume creată de alții?
La fiecare început de an încerc să las la o parte tot, și din lucrurile neterminate, dorințele neîmplinite să creez un nou plan, un nou început, un nou an. Un an mai bun.
Anul acesta ar fi început și el bine, doar că, evenimente care nu țin de mine, de existența mea, lucruri asupra cărora nu am control, s-au întâmplat, reușind să mă tulbure. Și ce faci atunci când, astfel de evenimente au loc în jurul tău? Unii ar zice să treci mai departe. Alții, mai răbdători, ar încerca să afle de ce te-au tras atât de mult înapoi.
În cortegiul ce urma sicriul doamnei Ioana, îl duceam la brațul meu pe soțul acesteia, bolnav de Alzheimer. Îmi povestea de vremea când lucra încă la fabrica de mobilă, de parcă ar fi fost ieri, și cum urma să-și revadă a doua zi colegii. Dintr-o dată, plictisit de procesiune, smulgându-și mâna de pe brațul meu, mă-ntreabă, căutând cu ochii prin mulțime:
- Unde-i Ioana?
L-am întors în realitatea lui, mai blândă decât cea înspre care ne îndreptam cu toții. Unii scapă.
În parc, copiii au găsit un porumbel. E mort. Unul aleargă cu el în mână, fluturându-l deasupra capului ca un trofeu. Un pici s-a oprit și smiorcăie: gingașul porumbel, cu puful moale pe burtă și aripile oprite parcă dintr-un zbor, e mort.
Trofeu sau zbor frânt? Amintire sau dispariție? Uneori putem alege ceea ce simțim. Alteori, emoțiile pun stăpânire pe noi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu