Ploaia

Ploaia asta îi încurca toate socotelile! Era hotărât să meargă să vorbească cu soția sa: urmau să se despartă. Relația lor era tensionată de multă vreme, iar momentul zilei în care trebuia să se întoarcă acasă, îi provoca mereu dureri de stomac. Defapt, de la stresul ăsta se alesese și cu gastrita de care nu mai reușea să se scape. Și uite acum, ploaia asta nebună, care-l prinsese exact în centrul orașului! Ar fi trebuit să ia mașina, dar acum, la ora prânzului, traficul era infernal. In plus, ar fi trebuit să ocolească întreg centrul orașului si de aceea a ales să meargă pe jos. Poate că nici n-ar fi fost în stare să conducă. În cap i se învârteau tot felul de explicații, argumente. Respirația îi era tot mai greoaie, probabil că avea un puls foarte ridicat dar nici nu îndrăznea să-și verifice smartwatch-ul. Și ploaia asta! Nu ar fi vrut să apară în fața ei ca o câine ud! Se adăposti în intrândul primului magazin ale cărui uși erau larg deschise. Privea din prag trecătorii care alergau încolonați în aceeași direcție cu suvoaiele de apă ce se scurgeau pe pavaj. Vântul cernea stropii mari de ploaie și-i risipea pe mâinile lui goale și pe obrajii-i încinși. În pragul magazinului se adunase o multime de oameni incremeniți într-un spațiu destul de mic. Aerul devenise irespirabil. Simțea ca se prăbușește, așa că se hotărâ să se desprindă de mulțime și să facă câțiva pași prin magazin.

Nici nu băgase de seamă în ce magazin intrase. Ce caută el într-un magazin cu hainuțe pentru copii? Ce ar fi zis acum cineva care l-ar fi cunoscut? Azi toate îi mergeau pe dos! In mintea lui, nici nu putea localiza magazinul. Era înainte sau după cel cu instrumente muzicale? Măcar de ar fi intrat în libraria de la colț. Haine de copii?!
Ani la rândul l-a torturat pe tema asta. Copil, copil! Vrea copil! Să se căsătorească fiindcă ea vrea un copil! Până la urmă a cedat și uite cum ce-a ieșit! Nu era pregătit să se însoare. Nu! Nu vreau vizite nici la ai tăi, nici la ai mei, nu vreau apartament mai mare și concedii cu un copil dupa noi! Ok, nici n-au avut copilul. Și nici nu-l vor avea vreodată! Gata, s-a sfârșit! Trebuie să-i spună toate astea.

- Hei, ce surpriză! Uite unde ne întalnim după atâția ani! Nici nu știu când ne-am văzut ultima oară: să tot fie vreo cinci-șase ani?
- Eliza! Nu te-ai schimbat deloc! Te-ai căsătorit? Copii? Îndatoriri de mamă? Cumperi hăinuțe? vocea îi devenea sarcastică acum când realiza că în fața lui era cea mai tare tipa ce ar fi putu s-o aibă - desigur, dacă nu l-ar fi refuzat-  iar acum era mămică?! Încă una care mănâncă viața cuiva!
- Nu, nu! Cumpăr ceva pentru copilul lui soră-mea. O mai ții minte? Locuiam împreună în primii ani de facultate, apoi ea s-a mutat cu Alin, cel de la sala de cățărat. S-au căsătorit abia acum, după ce a venit pe lume baiețelul lor.
- A, da, îmi amintesc. M-am mai întâlnit cu Alin dar nu a suflat nici o vorba, bărbatul! iar devenea ironic.
Și tu? Copii? Nimic?
- Nu, înca nu. Nu mă grăbesc cu asta. Văd la alții cât e de greu, defapt complicat, și prefer să nu mă grăbesc. Dar tu? Pentru cine cumperi? Băiat, fată?
- Pentru nimeni. Nu cumpăr nimic. Ploaia…
Doamne cât era de frumoasă! Ochii ăia gri-albăstrui, misterioși și talia aceea incredibil de subțire. I se făcuse brusc dor să o strângă de talie și să o sărute. Așa brusc! Acum! Azi o va sfârși cu proasta aia!
- S-a oprit- și arătă cu capul către ușa magazinului care începuse să se elibereze de oamenii adăpostiți de ploaie. Trebuie să fug. Mă bucur că ne-am întâlnit. Tu pe unde mai lucrezi?
- Tot acolo, doar că ne-am mutat cu un etaj mai sus.
- Trebuie să ne mai vedem!

Ploaia se oprise. A alergat cu pași mari peste băltoacele din piața centrală.
Eliza rămase să se uite în urma lui. Nu-i stătea rău cu barbă. Nici burtă nu făcuse.
O aduse la realitate sunetul telefonului: primise un mesaj de la clinica de fertilizare. Analizele erau gata, putea sa meargă să le ridice.