Nu aș fi scris nimic, niciodată despre tema aceasta dacă nu mi-ar fi fost cerut să scriu. E tema momentului și e mult mediatizată zilele acestea: Sfârcuri.
Sună de parcă ar fi centrul unei ținte. De parcă cere să fie pus punctul pe i.
Am să fac câțiva pași mai în spate ca să ajung în lume normalității mele.
Sutienul.
Am început să port sutien cândva, după 23 de ani. Cele mai frumoase și mai căutate sutiene erau cele din dantelă, unele fără dublură, iar de sârmele sau balenele ce țin sânii pe anumite poziții , nici nu se auzise pe atunci. Sutienul nu schimba forma naturala a sânilori, nu îi făcea să pară mai mari și nici nu îi ”împingeau sus”. Sânii erau clasificați pe forme și mărimi: mari ca pepenii, rotunzi ca merele, copti ca perele, mici ca niște prunișoare sau lungi ca niște langoși.
Dacă marile cabarete ale lumii acceptau ca mărimea lor pe scenă să fie exact cât să încapă în căușul unei palme, implanturile de silicoane, pe vremea aceea, ar fi fost văzute ca niște injurii la frumusețea și naturalețea corpului uman, al femeii în special.
În anii 60, mișcările feministe aveau ca una dintre formele de protest, refuzul de a mai purta sutienul, ca simbol al eliberării și al egalității între sexe.
Cât impact au sânii asupra vieții de zi cu zi? Câtă importanță le acorzi când îi duci cu tine la serviciu, la cumpărături, la film, la restaurant sau stai tolănită pe canapea?
Ca să răspund la întrebarea asta, am luat decizia: ”fără sutien pentru o săptămână”. Când începi un experiment, ai în minte câteva întrebări la care aștepți răspunsuri. Din lista mea de întrebări erau:
Oare va remarca vreun bărbat că nu port sutien?
Oare va remarca vreo femeie că nu port sutien?
Faptul că nu port sutien mă face să arăt mai bătrână, urâtă, fără tonus, mai puțin elegantă, mai sexy, impudică, neîngrijită, dezordonată, provocatoare, dezbrăcată?
Dacă vreunul dintre bărbați care ar remarca lipsa sutienului, ar gândi despre mine că o fac cu scopul de a stărni bărbații?
În prima zi, așa cum nu mă așteptam, nimeni nu a băgat de seamă. Controlam privirile și reacțiile tuturor cărora sânii mei le erau chiar sub nasul lor.
A doua și a treia zi la fel, nimeni nu a băgat de seamă lipsa sutienului meu. Începusem să mă obișnuiesc, uitasem și eu de schimbare și de întrebările la care vroiam să am un răspuns la sfârșitul săptămânii.
În ultima zi, se întâmplase să fie o mică petrecere, la care participau femei și bărbați între 22 și 50 de ani. Și ce faci când mai sunt doar câteva ore până când trebuie să predai tema de casă? Bagi mare și încerci să recuperezi. Întreb vreo două colege:
- Se vede că nu port sutien?
- Nu. Sigur, nu porți sutien!
Apoi se uită la fața mea și înțelesese că nu era o glumă:
- Tu, pe bune, chiar nu porți sutien?!
Și toate răspunsurile la întrebările mele le-am putut citi în ceea ce gândea atunci, în fracțiuni de secundă , contrariate sau aprobatorii, în ceea ce colega mea nu putea articula.
Eram o femeie, pe care lipsa sutienului nu o trăsese mai jos din locul ei în societate, nu îi dezvelise sexualitatea, nu îi năruise credibilitatea.
Eram femeia care își strângea la piept iubitul. Eram femeia care își hrănise băiatul la sân. Eram femeia care atunci când își privea în oglindă sânii își amintea mereu de mama sa. Eram femeia care dedesubtul sânului stâng are o inimă și deasupra sănilor, undeva mai sus, are o minte.
Experimentul meu nu a fost impudic, sau imoral, nu m-a făcut să mă simt dezbracată (mai ales că e iarnă și purtam vreo două straturi de haine), nu a stârnit reacții, ba chiar aș putea spune că a trecut neobservat.
Povestea probabil că va continua.
Sună de parcă ar fi centrul unei ținte. De parcă cere să fie pus punctul pe i.
Am să fac câțiva pași mai în spate ca să ajung în lume normalității mele.
Sutienul.
Am început să port sutien cândva, după 23 de ani. Cele mai frumoase și mai căutate sutiene erau cele din dantelă, unele fără dublură, iar de sârmele sau balenele ce țin sânii pe anumite poziții , nici nu se auzise pe atunci. Sutienul nu schimba forma naturala a sânilori, nu îi făcea să pară mai mari și nici nu îi ”împingeau sus”. Sânii erau clasificați pe forme și mărimi: mari ca pepenii, rotunzi ca merele, copti ca perele, mici ca niște prunișoare sau lungi ca niște langoși.
Dacă marile cabarete ale lumii acceptau ca mărimea lor pe scenă să fie exact cât să încapă în căușul unei palme, implanturile de silicoane, pe vremea aceea, ar fi fost văzute ca niște injurii la frumusețea și naturalețea corpului uman, al femeii în special.
În anii 60, mișcările feministe aveau ca una dintre formele de protest, refuzul de a mai purta sutienul, ca simbol al eliberării și al egalității între sexe.
Cât impact au sânii asupra vieții de zi cu zi? Câtă importanță le acorzi când îi duci cu tine la serviciu, la cumpărături, la film, la restaurant sau stai tolănită pe canapea?
Ca să răspund la întrebarea asta, am luat decizia: ”fără sutien pentru o săptămână”. Când începi un experiment, ai în minte câteva întrebări la care aștepți răspunsuri. Din lista mea de întrebări erau:
Oare va remarca vreun bărbat că nu port sutien?
Oare va remarca vreo femeie că nu port sutien?
Faptul că nu port sutien mă face să arăt mai bătrână, urâtă, fără tonus, mai puțin elegantă, mai sexy, impudică, neîngrijită, dezordonată, provocatoare, dezbrăcată?
Dacă vreunul dintre bărbați care ar remarca lipsa sutienului, ar gândi despre mine că o fac cu scopul de a stărni bărbații?
În prima zi, așa cum nu mă așteptam, nimeni nu a băgat de seamă. Controlam privirile și reacțiile tuturor cărora sânii mei le erau chiar sub nasul lor.
A doua și a treia zi la fel, nimeni nu a băgat de seamă lipsa sutienului meu. Începusem să mă obișnuiesc, uitasem și eu de schimbare și de întrebările la care vroiam să am un răspuns la sfârșitul săptămânii.
În ultima zi, se întâmplase să fie o mică petrecere, la care participau femei și bărbați între 22 și 50 de ani. Și ce faci când mai sunt doar câteva ore până când trebuie să predai tema de casă? Bagi mare și încerci să recuperezi. Întreb vreo două colege:
- Se vede că nu port sutien?
- Nu. Sigur, nu porți sutien!
Apoi se uită la fața mea și înțelesese că nu era o glumă:
- Tu, pe bune, chiar nu porți sutien?!
Și toate răspunsurile la întrebările mele le-am putut citi în ceea ce gândea atunci, în fracțiuni de secundă , contrariate sau aprobatorii, în ceea ce colega mea nu putea articula.
Eram o femeie, pe care lipsa sutienului nu o trăsese mai jos din locul ei în societate, nu îi dezvelise sexualitatea, nu îi năruise credibilitatea.
Eram femeia care își strângea la piept iubitul. Eram femeia care își hrănise băiatul la sân. Eram femeia care atunci când își privea în oglindă sânii își amintea mereu de mama sa. Eram femeia care dedesubtul sânului stâng are o inimă și deasupra sănilor, undeva mai sus, are o minte.
Experimentul meu nu a fost impudic, sau imoral, nu m-a făcut să mă simt dezbracată (mai ales că e iarnă și purtam vreo două straturi de haine), nu a stârnit reacții, ba chiar aș putea spune că a trecut neobservat.
Povestea probabil că va continua.
Comentarii
Trimiteți un comentariu