In urma cu cateva zile am asistat neputicioasa la un eveniment neplacut: unul dintre cei doi pisoi ai Contesei a disparut de acasa. Noi oamenii am devenit nervosi si suspiciosi, acuzand generatia tanara care obisnuieste sa "salveze" animalele libere ducandu-le in adaposturi sau apartamente bine echipate cu stalpi de un metru inveliti in sfoara in locul copacilor, cu litiere in locul ierbii sau al gropii de nisip, cu jucarii din plus animate de un elastic in locul pasarilor, soarecilor, cartitelor, sobolanilor care inca mai exista intr-o realitate paralela cu cea a blocurilor din beton.
Insa drama cea mare a inceput cand, inca din prima zi, dupa ce a dat ocol locurilor unde obisnuia sa se joace cu geamanul sau, Beculet ( nume ce l-a primit dupa smocul alb din varful cozii) a inceput sa refuze mancarea, jucariile, plimbarile si s-a izolat oriunde ar fi putut vegeta. Intrase in starea asta destul de repede ca sa ne duca cu gandul ca probabil s-a inbolnavit si vazandu-l pe el ne imaginam un sfarsit tragic al fratelui sau geaman. Am rascolit toata casa, curtea, chiar si pe la vecini, a nu stiu cata oara, dar nu am dat de nici o urma a celui disparut.
A 3-a zi, dupa ce se inserase bine, in curtea din fata , "fiul risipitor" s-a intors acasa! Tot ce si-a dorit a fost sa-si smotoceasca fratele si mama. A fost o imensa bucurie pe noi toti! Noi pamenii am avut certitudinea ca pisoiul fusese furat (fiindca nu s-a atins de mancarea lui preferata pana la urmatoarea masa), Beculet s-a insanatosit in cateva minute dupa ce a fost lins din cap pana-n picioare de fratele reintors, iar Contesa a inceput sa caute din nou locul linistit unde sa poata motai in voie.
Intotdeauna mi-am reprimat cat am putut manifestarile depresiei si m-am invinuit ca ma port ca o "drama queen", dar acum am vazut ca depresia e o boala pe care trebuie sa o luam in serios. De multe ori ne tratam mai repede o banala indigestie decat o depresie si nu tinem cont de gravitatea ei. Nu iti ascunzi durerea de spate, durerea de stomac, durerea de cap, dar iti ascunzi problemele sufletului care iti invadeaza trupul si isi baga nasul in chimia substantelor din creierul tau. Nu mai e rusine sa ai probleme de sanatate dar e rusine sa ia probleme sufletesti. Se pare ca uneori despartirile dor.
Nu am avut cum sa "reparam" despartirea si nu am putut sa o ignoram daca tot nu era in puterile noastre sa intervenim - deopotriva oameni sau animale.
Ce fac fiintele care nu pot fi stoice?
Nu a fost nevoie de tratamente, de medici, de terapii, de psihologi, de mangaieri ca bietul animal sa scape de depresie. Si-a gasit singur vindecarea din simpla apropiere de prietenul lui.
Acum totul a revenit la normal.
Insa drama cea mare a inceput cand, inca din prima zi, dupa ce a dat ocol locurilor unde obisnuia sa se joace cu geamanul sau, Beculet ( nume ce l-a primit dupa smocul alb din varful cozii) a inceput sa refuze mancarea, jucariile, plimbarile si s-a izolat oriunde ar fi putut vegeta. Intrase in starea asta destul de repede ca sa ne duca cu gandul ca probabil s-a inbolnavit si vazandu-l pe el ne imaginam un sfarsit tragic al fratelui sau geaman. Am rascolit toata casa, curtea, chiar si pe la vecini, a nu stiu cata oara, dar nu am dat de nici o urma a celui disparut.
A 3-a zi, dupa ce se inserase bine, in curtea din fata , "fiul risipitor" s-a intors acasa! Tot ce si-a dorit a fost sa-si smotoceasca fratele si mama. A fost o imensa bucurie pe noi toti! Noi pamenii am avut certitudinea ca pisoiul fusese furat (fiindca nu s-a atins de mancarea lui preferata pana la urmatoarea masa), Beculet s-a insanatosit in cateva minute dupa ce a fost lins din cap pana-n picioare de fratele reintors, iar Contesa a inceput sa caute din nou locul linistit unde sa poata motai in voie.
Intotdeauna mi-am reprimat cat am putut manifestarile depresiei si m-am invinuit ca ma port ca o "drama queen", dar acum am vazut ca depresia e o boala pe care trebuie sa o luam in serios. De multe ori ne tratam mai repede o banala indigestie decat o depresie si nu tinem cont de gravitatea ei. Nu iti ascunzi durerea de spate, durerea de stomac, durerea de cap, dar iti ascunzi problemele sufletului care iti invadeaza trupul si isi baga nasul in chimia substantelor din creierul tau. Nu mai e rusine sa ai probleme de sanatate dar e rusine sa ia probleme sufletesti. Se pare ca uneori despartirile dor.
Nu am avut cum sa "reparam" despartirea si nu am putut sa o ignoram daca tot nu era in puterile noastre sa intervenim - deopotriva oameni sau animale.
Ce fac fiintele care nu pot fi stoice?
Nu a fost nevoie de tratamente, de medici, de terapii, de psihologi, de mangaieri ca bietul animal sa scape de depresie. Si-a gasit singur vindecarea din simpla apropiere de prietenul lui.
Acum totul a revenit la normal.
Comentarii
Trimiteți un comentariu