Treceți la conținutul principal

Misoginism sau toleranta?

De-o parte a drumului ce trece prin mijlocul Fagetului, un mic orasel de la poalele dealurilor, se afla parcul reamenajat in urma cu cativa ani de catre primarie, iar de cealalta parte e birtul. Pana acum ceva vreme cand autostrada nu trecea la doar cativa kilometri de orasel, tot traficul despartea in zi de sarbatoare, orasul in doua: femeile si copiii de-o parte si barbatii de alta.
(Varsta nu e o variabila care intra in aceasta poveste.)
Macar duminica, ziua in care crestinul nu lucreaza, sa isi petreaca romanul vremea cu familia la aer ( sa iasa si ei din casa).

Despre Alexis Zorba, personajul lui Nikos Kazantzakis, noua generatie (de critici si nu numai) a inceput sa zica ca e misogin. Pentru mine, care l-am descoperit pe Zorba in urma cu cateva decenii si care am trait intr-un orasel in care preponderent comportamentul barbatilor muncitori era la fel ca cel descris in roman, al batranului miner, nu as fi conceput un altfel de personaj. Cum ar fi fost Zorba care sa puna pe un piedestal femeia pentru a-i fi cel putin egala?

Daca Zorba nu m-a convins cu misoginismul lui, filmul lui Federico Fellini "8 1/2" l-am vazut ca pe un monument al misoginismului. El aduna intr-un moment "z" al existentei personajului Guido Anselmi interpretat de Marcello Mastroianni, toate iubirile trecute si posibile in acelasi spatiu si timp, creaza ierarhii de varsta, izoland sotia-menajera de femeia disperata pentru dragostea si atentia unui director/ regizor de film.
Am extras din multele planuri pe care se bazeaza filmul doar acesta strict al pozitiei femeii.
Si iata ca desi au trecut 50 de ani de la premiera acestui film, inca atrage, inca prezinta o realitate actuala, inca putem identifica persoane in aceste personaje.

Comportamentu misogin acceptat de catre femei inceteaza sa mai fie misoginism?
De unde incepe si unde se termina misoginismul? Ce condamnam la societatea de ieri sau la cea rurala?
Societati tolerante versus feminism?

Se interzic cuvinte si expresii care sa jigneasca feminitatea sau sa minimizeze pozitia femeii, pana cand comportamentul "corect" va fi asimilat de populatie.

Traficul a fost mutat pe autostrada. Copiii pot trece strada nesupravegheati. Parcul ramane amenajat de primarie. E interzisa in continuare comunicarea intre femei si barbati casatoriti pe argumente morale (o femeie maritata cinstita nu are ce sa stea la taclale cu un alt barbat decat sotul ei).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luni. Mereu luni.

 Mi se întâmplă des să am senzația că trăiesc o altă zi decât cea reală. Joia am impresia că e vineri, duminica dimineața jur că e sâmbătă. Și e o păcăleală plăcută — în acele clipe mă cuprinde o bucurie difuză, ca un parfum invizibil: speranța că urmează o zi frumoasă. Trăiesc cu optimismul acela simplu că voi face ceva care să-mi aducă plăcere, că mă apropii de un moment de liniște sau de creativitate. E uluitor cât de repede corpul reacționează la o simplă idee — chiar și falsă — despre o zi bună. Pornind de la gândul clasic al buclei temporale, m-am întrebat ce-ar fi dacă aș repeta, intenționat, aceeași zi. Și nu oricare — ci tocmai ziua pe care o evităm cu toții: luni. De ce luni? Poate tocmai pentru că nu promite nimic. E ziua de start, de revenire, de „hai că începe din nou”. O zi care pare că nu-ți aparține. Am decis să trăiesc cinci zile la rând ca și cum ar fi luni. Prima a fost lăsată la voia întâmplării, ca să am o bază „reală”. De acolo, am început repetiția. Totul...

Mulțumim din inimă partidului

 Nu am reținut exact care este cauza crizei combustibililor ce va să vină, războiul din Ucraina sau relațiile cu Rusia, cert este că unii au început să facă economie. Și uite așa, nopțiile de vară dintr-un sat pitoresc de munte unde ne-am oprit pentru câteva zile să ne facem concediul, au început să se împartă în nopți luminate și nopți în beznă.  Prima noapte neluminată a fost ca un dar mult așteptat. Ne doream de mult să vedem cerul plin de stele din afara marelui oraș în care locuiam, iar noaptea aceasta era una cu Crai Nou ce se codea să apară de după munte. Pe drum, oamenii se plimbau incognito sub pelerinele groase ale întunericului. Uneori auzeai doar voci fără corp, alteori vedeai scânteia unei țigări fără gura ce o sorbea. Era o noapte identică cu cele din Epoca de Aur. Trebuia doar să reînveți să profiți la maxim de magia întunericului. Într-o noapte ca aceasta, C. se întorcea acasă pe bâjbîite, în apartamentul său de serviciu, numărând scările, apoi ușile apartament...

Puzzle

Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile lăsate în coadă de pește. Finalurile neclare, discuțiile abandonate, poveștile care s-au stins fără un ultim cuvânt. Poate tocmai de aceea mă trezesc, uneori, că reiau în minte evenimente de demult — le analizez, le întorc pe toate fețele, ca și cum, poate, undeva, am ratat o piesă importantă din puzzle. Sunt zile în care merg înainte. Dar chiar și atunci, în mersul acela hotărât, mă trezesc că adun bucăți din trecut. Le car cu mine, le duc în laboratorul acela interior în care lumina nu se stinge niciodată. Le așez pe masa gândurilor și le privesc cu ochi noi. Uneori le înțeleg altfel. Alteori mă surprind iertând oameni pe care cândva îi judecam. Îi re-apropii, îi alung iar, mă împac din nou cu mine și cu lumea din jur. Dar drumul merge tot înainte. Totul pornește de la o ipoteză. Intuiția — mai ales cea feminină — nu doarme. Simte, bănuiește, întreabă. Și atunci încep să caut răspunsuri. Le găsesc, uneori, în cărțile pe care le citesc. Se spune c...