Fețe inerte trec pe lângă mine ca într-un râu molcom curgător. Inexpresive, seci, cu priviri fără focalizare, blurate. Sunt o anonimă, o frunză ce plutește în direcția care trebuie.
Un copil râde. E singur. Mama lui execută exerciții de dicție, rotunjind cuvintele, cântându-le unei tinere femei cu poșetă LV. Un porumbel înfulecă agitându-și cam mult capul, din bucățica de corn căzută din mâna copilului.
Un homeless așezat pe scările lucioase ale unei multinaționale, deschide revista la pagina cu picioare lungi, superbe, de femeie. Își așează pe ele, cu o lentoare cataleptică, bucata de salam, unsuroasă și belită de piele.
Dricul "Obelisc" e în pole-position, peste drum, la umbră. Șoferul i-a lăsat gemurile din față coborâte.
În România, dricurile nu se fură.
În vitrina magazinului cu articole pentru pescuit, o pisică doarme, jumătate pe lada frigorifică, jumătate suspendată în nepăsare. Blana ei are aceeași culoare cu frigorifica: văzută din stradă, lada pare să aibă coadă și labe de pisică în locul mânerelor rabatabile.
Trec pe lângă terasa unei bodegi fițoase. Berea e scumpă, limonada e servită în borcane de murături la preț de vin de colecție, iar înghețata se topește sub o pătură de frișcă, ornată cu bombonele roz și biscuiți maro, cu crema linsă-n reclamă de fetița tatei. Aici lume pare fericită. Unii își zâmbesc.
Pe lângă ea trec oameni triști.
În librărie, șase oameni adunați în jurul unei mese pe care stau trei cafele și două sucuri, citesc. Azi e Kafka. Mă intersectez în fața ei cu niște tineri. Unul e cu muzica: distribuită la maxim din telefonul inteligent, probabil singurul din acel grup, țâșnește o manea. Peste drum, o reclamă la expoziția de pictură lângă cea a uneia pe care scrie: AM PRIMIT MARFĂ. Deși pare să fi băgat ceva proaspăt, constat că hainele sunt vechi.
Un copil plânge. Celălalt, frate după proximitatea de aceeași femeie, pare să ațipească în timp ce atârnă de mâna mamei și execută involuntar pași mărunți.
În fața pieței, mașina mortuară a oprit la autostop. Nu se întoarce goală din cursă. Câțiva curajoși trecuți de pragul pensionării , se bagă, șovăielnic, la un drum de 10 lei.
Aștept seara, când lumea se vede altfel.
Un copil râde. E singur. Mama lui execută exerciții de dicție, rotunjind cuvintele, cântându-le unei tinere femei cu poșetă LV. Un porumbel înfulecă agitându-și cam mult capul, din bucățica de corn căzută din mâna copilului.
Un homeless așezat pe scările lucioase ale unei multinaționale, deschide revista la pagina cu picioare lungi, superbe, de femeie. Își așează pe ele, cu o lentoare cataleptică, bucata de salam, unsuroasă și belită de piele.
Dricul "Obelisc" e în pole-position, peste drum, la umbră. Șoferul i-a lăsat gemurile din față coborâte.
În România, dricurile nu se fură.
În vitrina magazinului cu articole pentru pescuit, o pisică doarme, jumătate pe lada frigorifică, jumătate suspendată în nepăsare. Blana ei are aceeași culoare cu frigorifica: văzută din stradă, lada pare să aibă coadă și labe de pisică în locul mânerelor rabatabile.
Trec pe lângă terasa unei bodegi fițoase. Berea e scumpă, limonada e servită în borcane de murături la preț de vin de colecție, iar înghețata se topește sub o pătură de frișcă, ornată cu bombonele roz și biscuiți maro, cu crema linsă-n reclamă de fetița tatei. Aici lume pare fericită. Unii își zâmbesc.
Pe lângă ea trec oameni triști.
În librărie, șase oameni adunați în jurul unei mese pe care stau trei cafele și două sucuri, citesc. Azi e Kafka. Mă intersectez în fața ei cu niște tineri. Unul e cu muzica: distribuită la maxim din telefonul inteligent, probabil singurul din acel grup, țâșnește o manea. Peste drum, o reclamă la expoziția de pictură lângă cea a uneia pe care scrie: AM PRIMIT MARFĂ. Deși pare să fi băgat ceva proaspăt, constat că hainele sunt vechi.
Un copil plânge. Celălalt, frate după proximitatea de aceeași femeie, pare să ațipească în timp ce atârnă de mâna mamei și execută involuntar pași mărunți.
În fața pieței, mașina mortuară a oprit la autostop. Nu se întoarce goală din cursă. Câțiva curajoși trecuți de pragul pensionării , se bagă, șovăielnic, la un drum de 10 lei.
Aștept seara, când lumea se vede altfel.
A fost pînă la urmă o zi bună, n-am auzit la știri de nici un accident în care să fie implicat vreun dric.
RăspundețiȘtergereCopiii plîng mai tot timpul cînd sunt obosiți, oamenii mari mai plîng pe foi, iar unii tot pe dispozitive așa-zis inteligente.
Muzica e ca și alcoolul, permisă. N-ai ce să faci, nici cu glume nu cîștigi nimic. Ne rafinăm cu timpul, sau găsim scuze, dacă ne simțim vinovați. Cum ar fi la faza cu salamul :)
Știi și tu că din vitrină nu doar ești admirat (altfel te vede lumea la terasă), dar ești și separat de restul oamenilor de alt statut social, prin tot ce te diferențiază (cum ar fi venitul, ca să menționăm ce-i mai important, nu?) chiar să stai să bei o cafea într-o librărie diferă de faptul că stai să-ți sorbi gîndurile autorului favorit într-o bibliotecă.
Cît despre mașini furate, în România totul se fură, mai puțin meseria.
Sper că ai avut o seară plăcută, cu pisici la siestă.
Asta cu terasele și ”afișatul” statutului, nu prea e în picioare: unii sparg la bani fără ca să aibă vreun venit sigur.
ȘtergereAr fi util să existe o carte ”manual” despre viața omului (după modelul celor de creștere a copilului). Într-o anumită perioadă din viața unui om, venitul reprezintă doar o recunoaștere a capacităților sale. După ce și-a facut casă, mașină, copil, copac, omului îi rămâne timp și bani pentru altceva. E lungă povestea asta, dar există un astfel de moment. Pentru mine, ”altceva” e plăcerea de a scrie.
Sper să găsești în continuare lecturi provocatoare pe blogul meu. Eu doar deschid fereastra, voi trebuie să priviți. Multumesc.