Nori de vară

Stăteam cu toții în mijlocul străzii, admirând cerul. Cu un fel de îngrijorare dar și cu deosebită încântare.
- Uau! Uitați ce vine dinspre vest! Să fiu al naibii dacă am mai văzut vreodată așa culori!
- Sunt mov - violet.
Bicicletele erau deja urcate și fixate în portbagajele mașinilor. Așteptam din partea cerului, semnalul de plecare.
Se întuneca tot mai mult, până când, becurile de pe stâlpii de iluminat s-au aprins. Fulgerele se vedeau destul de intense, strecurate printre păturile groase de nori. Tunetul ajungea cu o întărziere de câteva secunde.
- Haideți să aștetăm până trece.
Am lăsat mașinile în stradă, la voia furtunii, iar noi ne-am adăpostit pe terasa casei.

La început au căzut stropi mari și rari, de ai fi putut să te strecori printre ei. Erau repede absorbiți de solul însetat.
Apoi totul s-a dezlanțuit. Fulgerele și tunetele au început să se sincronizeze. Vântul bătea din toate părțile, răsucind copacii, ridicându-le crengile în sus, ca niște brațe care cereau iertare. Peste tot au început să cadă bucățele mici de gheață, biciuind frunzele copacilor ce se prefăceau în confetti verzi, galbene și roșiatice. De pe asfalt, gheața sărea ca într-un dans pe ritm de tobe de tinichea și țiglă ceramică. Sărea atât de sus că a trebuit să închidem ferestrele.
În doar câteva minute, se răcise atât de tare, că ne adunam ca niște pui de găină speriați, unii într-alții. Dar n-am fi intrat înăuntru pentru nimic în lume!
Câțiva se îngrijorau pentru mașinile lor. Alții pentru biciclete. Alții pentru casă, pentru curent, pentru legumele cultivate în grădină.
Furtuna era spectaculoasă. Tuna atât de tare că nu ne mai auzeam unii pe alții. Ploaia nu mai cădea în stropi ci în șuvoaie, negre, din nori negri-ultramarini. Strada se umpluse de apă.
Peste noi pământenii, zeii treceau pe covoare de nori călători.

După minute bune, cerul a reușit să se limpezească. Nu-mi aminteam ”liniștea de dinaintea furtunii”, dar vedem calmul de după. Tot alaiul de nori negri se îndepărta făcându-ne semne de lumină, ca o promisiune de ”la revedere”. Deasupra, un cer azuriu, curat, liniștitor.

Am așteptat să se retragă apele în canale, am îndepăratat cele câteva crengi căzute și am plecat la drum.
Mergeam în urma furtunii, care se încăpățâna să nu ne-aștepte.