Ella

Tocmai am terminat de citit "Scurta istorie a vietii mele" scrisa de Stephen Hawking. Probabil ca nu am inteles nimic din explicatiile stiintifice ale cercetarilor in domeniul cosmosului pe care le-a efectuat Hawking. Dar din partea aceasta totusi am tras o concluzie: tot ce exista in univers (si translatand totul pe Pamant) se incearca a fi explicat printr-un model matematic. Absolut totul! De la miscarea particulelor, la densitatile corpurilor. Apar in carte termeni cum ar fi spatiul Cauchy, geometrie Euclidiana, limite si margini (banuiesc ca se referea la cele matematice si nu la limitarea si marginirea cunoasterii), termeni pe care i-am folosit foarte multi ani, tinand cont ca am formare de matematician si pe care mi-a facut placere sa-i re-vizualizez pusi intr-un context al corpurilor, particulelor si energiilor din univers. Vad acum universul intr-un sablon cu formule si calcule pe care oricum nu le inteleg. Pentru mine infinitul este infinit, daca scoti ceva din el to...

Ți-ai mințit vreodată părinții? Nu râde, răspunde sincer. Știu, toți am făcut-o. Ai vreo amintire clară despre o minciună din copilărie? Nu te întreb care a fost prima , pentru că, come on , nimeni nu-și amintește prima minciună. D e ce i-ai mințit? Pentru că regulile incepeau sa se construiau în jurul tău, se trasa cale „corectă”, iar uneori singura scăpare de pe acel drum era printr-o ușă secretă: minciuna. Poate i-ai mințit de frică sau ca să scapi de pedeapsă. Pentru că adevărul părea mai periculos decât o poveste inventată. 👥 De ce ti-ai mințit prietenii? Ca să pari mai interesant. Să fii cool in ochii lor. Să le atragi atenția asupra ta. Sau, ca să-ti aperi un alt prieten. Eroul nobil. Ca să aduci pacea. Pacifistul tăcut. Sau, din contră, să provoci conflicte. Să strici încrederea unii altora. De ce? Din gelozie. Din ciudă. Din dorința de a ascunde propriile greșeli. Pentru că nu toți mințim din frică. Uneori, minciuna se naste din ambiție sau din durere. 💔 ...

Trebuie sa fii un maestru al compozitiei pentru a crea cele mai bune momente din viata ta. Deobicei ele se intampla atunci cand nu te astepti, cand ceaiul e foarte bun si fara miere, cand culoarea incaperii e a unui apus de soare, cand vocea ti se vlaguie de emotie, cand nu stii ce aveai sa faci dar s-a intamplat fiindca in mintea ta ai atins stelele si o melodie se aude de nicaieri. Niciodata timpul nu va imbogati realitatea cu amanunte negative. Raul e sters de timp. Clipele de incantare raman unice, irepetabile, devin povesti pe care ti le amintesti mereu, te hranesti din ele si iti impingi viata mai departe in speranta unei alte clipe unice, irepetabile, memorabile. Intotdeauna amintirile placute (fiindca doar de astea vreau sa ne amintim acum) sunt o compozitie de mirosuri, lumini, vorbe sau taceri, gusturi, sunete, senzatii care, toate la un loc, vor reveni in mintea ta atunci cand iti doresti. Ca sa prinzi cel mai spectaculos rasarit la malul marii trebuie sa te afli acolo...

In primul an de facultate, pe cand cordoanele ombilicale incepeau sa se taie, dureros de departe de casa, ne chinuiam tineretea intr-un camin studentesc intr-o "epoca de aur". Cand pana si gandurile iti erau invadate de lipsa totala de intimitate, cand te trezeai din visare cu o prezenta "neautorizata" dincolo de realitea inconjuratoare, incolteau in sufletele crude neincrederea, nesiguranta si mai ales autocenzura. Cand totul devenise gri in jurul nostru, cand am inteles ca fiecare miscare si dovada de slabiciune avea sa fie rapid taxata, mi-a venit o idee: scrisoarea. Un text impersonal, catre fiinta aceea descoperita intre betoanele reci si stramte, care astepta o incurajare, o mana intinsa. Scrisoarea a fost citita zile la rand, pana cand, ca unui parfum pulverizat pe piele i se pierde aroma dupa ceva vreme, vorbele au devenit uscate si neputincioase sa ajunga pana la suflet. - Te rugam , mai scrie-ne scrisori! Si le-am mai scris, nu multe, caci camerele a...

Scoala de muzica avea cateva sali mici unde abia se inghesuia cate un pian, pe langa a carui coada trebuia sa te strecori ca sa ajungi la clape. Clasele se incalzeau iarna cu sobe de teracota. Gramada de carbuni era intr-un sopron din spatele curtii. Peste gramada de carbuni era o harpa. Harpa avea cateva corzi rupte si o bucata de lemn atarna dezlipita de pe corpul imbratisat alta data de un adult. Eram prea mica sa o pot imbratisa. Dar am ciupit-o. A cantat, incet si disonant in sopronul inghetat. In scoala nu erau harpe. Aveam doar piane, pianine, viorile si violele noastre. Intr-o iarna, un copil se rostogolea pe brichete de carbuni cu o harpa.

Ca ai mancat cea mai buna paella din lume, intr-o taverna situata  la 100 de metri de kilometrul 0 al Madridului, o poti afla abia dupa cativa ani, cand  renunti sa mai cauti a doua paella cea mai buna sau macar care sa o egaleze pe prima. De ce o fi fost atat de buna, nu stiu. Poate de la vinul rece, sau ambientul din sala plina de clienti ce se ospatau la cele cateva mese inghesuite pe langa peretii pictati si de decorati cu bucati ceramice. Nu aveai cum sa fii un gentleman sau o lady, ori stapanul cutitului si furculitei ca sa infuleci ce ti se punea pe masa! Bucatile de scoici ori pulpele de pui prajite trebuiau salvate din amestecul de orez cu mazare doar cu degetele. Acolo am vazut cele mai multe servete atarnate la gatul mesenilor. Ah, degetele! Chiar m-au salvat! Nici un ospatar nu stia decat spaniola: ghinion- nu o cunosc! Si uite asa, am apelat la conversatia din degete: asta, asta... pe meniul cu poza aferenta. Atatea, atatea... se pare ca numaratul pe degete e u...

Inceputul acestui blog a fost greu. Mai intai fiindca aveam sa scriu despre mine, despre intamplari reale, sa imi expun o parte din mine, ceea ce, contrar asteptarilor celor care ma cunosc, nu imi este foarte la indemana.  Apoi fiindca mi-e teama de necunoscut si necunoscuti. In decada retelelor de socializare s-a intamplat sa vad reactii de tot felul la anumite subiecte. E normal sa fie asa, fiecare are propriul creier si sper ca isi poate face propria parere ( desigur ca afirmatia e falsa). In vremea cand internetul si-a extins reteaua pana in cele mai indepartate colturi ale lumii si motoarele de cautare iti aduc in milisecunde ceea ce poate nici nu-ti doreai, informatia pe care am s-o las aici va fi ( este deja) insirata ca o pata de cerneala pe aproape tot Pamantul. ( Vad ca Asia rasariteana nu e inca interesata de ce va povestesc). Citesc astea din statisticile scoase de aplicatia care imi da voie sa public. 10x Orice se scrie azi pare sa fie criticat, analizat, desfa...