Ca ai mancat cea mai buna paella din lume, intr-o taverna situata la 100 de metri de kilometrul 0 al Madridului, o poti afla abia dupa cativa ani, cand renunti sa mai cauti a doua paella cea mai buna sau macar care sa o egaleze pe prima.
De ce o fi fost atat de buna, nu stiu. Poate de la vinul rece, sau ambientul din sala plina de clienti ce se ospatau la cele cateva mese inghesuite pe langa peretii pictati si de decorati cu bucati ceramice. Nu aveai cum sa fii un gentleman sau o lady, ori stapanul cutitului si furculitei ca sa infuleci ce ti se punea pe masa! Bucatile de scoici ori pulpele de pui prajite trebuiau salvate din amestecul de orez cu mazare doar cu degetele. Acolo am vazut cele mai multe servete atarnate la gatul mesenilor.
Ah, degetele! Chiar m-au salvat! Nici un ospatar nu stia decat spaniola: ghinion- nu o cunosc! Si uite asa, am apelat la conversatia din degete: asta, asta... pe meniul cu poza aferenta. Atatea, atatea... se pare ca numaratul pe degete e universal.
Bun.
Nu, nu, nu...
Portia numarul doi, la fel de mare ca felul principal (cel despre care tocmai v-am povestit): naut cu carne de porc si carnati fripti. La fel de buna dar imposibil de indesat intr-un stomac prea mic pentru o portie atat de mare!
Sa revenim la paella:
era cu sofran, iar fiindca nimerisem exact atunci cand au luat-o de pe foc, ciocanelele de pui erau inca crocante, carnea de porc susura prin crusta crocanta bulbucelele-acelea care mai sfaraie cand o scoti din tigaie. Crevetii dulcegi echilibrau gustul de sare- din aia care curge din rasnita: nici prea mare, nici prea fina.
Ah!
Parca a mai contat ca vinul era rosu, rece, varsat si la discretie?
Poftiti de visati!
Daca meniul s-a schimbat, poate atmosfera a ramas aceeasi la "Fatigas del Querer", pe Calle del Cruz.
De ce o fi fost atat de buna, nu stiu. Poate de la vinul rece, sau ambientul din sala plina de clienti ce se ospatau la cele cateva mese inghesuite pe langa peretii pictati si de decorati cu bucati ceramice. Nu aveai cum sa fii un gentleman sau o lady, ori stapanul cutitului si furculitei ca sa infuleci ce ti se punea pe masa! Bucatile de scoici ori pulpele de pui prajite trebuiau salvate din amestecul de orez cu mazare doar cu degetele. Acolo am vazut cele mai multe servete atarnate la gatul mesenilor.
Ah, degetele! Chiar m-au salvat! Nici un ospatar nu stia decat spaniola: ghinion- nu o cunosc! Si uite asa, am apelat la conversatia din degete: asta, asta... pe meniul cu poza aferenta. Atatea, atatea... se pare ca numaratul pe degete e universal.
Bun.
Nu, nu, nu...
Portia numarul doi, la fel de mare ca felul principal (cel despre care tocmai v-am povestit): naut cu carne de porc si carnati fripti. La fel de buna dar imposibil de indesat intr-un stomac prea mic pentru o portie atat de mare!
Sa revenim la paella:
era cu sofran, iar fiindca nimerisem exact atunci cand au luat-o de pe foc, ciocanelele de pui erau inca crocante, carnea de porc susura prin crusta crocanta bulbucelele-acelea care mai sfaraie cand o scoti din tigaie. Crevetii dulcegi echilibrau gustul de sare- din aia care curge din rasnita: nici prea mare, nici prea fina.
Ah!
Parca a mai contat ca vinul era rosu, rece, varsat si la discretie?
Poftiti de visati!
Daca meniul s-a schimbat, poate atmosfera a ramas aceeasi la "Fatigas del Querer", pe Calle del Cruz.
Comentarii
Trimiteți un comentariu