Ella

Fețe inerte trec pe lângă mine ca într-un râu molcom curgător. Inexpresive, seci, cu priviri fără focalizare, blurate. Sunt o anonimă, o frunză ce plutește în direcția care trebuie. Un copil râde. E singur. Mama lui execută exerciții de dicție, rotunjind cuvintele, cântându-le unei tinere femei cu poșetă LV. Un porumbel înfulecă agitându-și cam mult capul, din bucățica de corn căzută din mâna copilului. Un homeless așezat pe scările lucioase ale unei multinaționale, deschide revista la pagina cu picioare lungi, superbe, de femeie. Își așează pe ele, cu o lentoare cataleptică, bucata de salam, unsuroasă și belită de piele. Dricul "Obelisc" e în pole-position, peste drum, la umbră. Șoferul i-a lăsat gemurile din față coborâte. În România, dricurile nu se fură. În vitrina magazinului cu articole pentru pescuit, o pisică doarme, jumătate pe lada frigorifică, jumătate suspendată în nepăsare. Blana ei are aceeași culoare cu frigorifica: văzută din stradă, lada pare să aibă...

Nu, locuința mea de vară nu e la țară. Dar, fiindcă ziua e acum mai lungă și drumul nu era aglomerat, am ales să facem drumul de 300 de km pe județene, ca să nu mai zburăm steril pe autostrăzi, ci să fim mai aproape de porțile oamenilor, porțile românilor. Se vinde miere. Sus la munte, unde teii încă mai sunt în floare, sunt duși stupii. Vor mai sta vreo săptamână. Și gălbiorii din pădure se vând. Nu am oprit. Defapt nu am cumpărat nimic. La o intersectie, a ieșit alene, clatinându-se de pe-o parte pe alta, semn ca era încărcat, un camion- cisterna, mic. Pe cisterna albă, era scris ca la școală, cu litere mari și negre: LAPTE. Că lumea a început să se mute la țară, iar drumurile secundare au devenit astăzi mai importante, o spun și multele sensuri giratorii, destul de mici pentru TIR-uri, ca acela pe care scria mare, cu litere italice ”Puiul feiricit”. Și ca să întărească vorbele scrise, pictaseră pe el un pui, fără cap, gheare și pene. Oare trebuie să-ți pierzi capul ca să fii ...

I se spune de ani buni că e o MILF. Sună amuzant, provocator, o onorează, iar existența unui copil, o protejează de cei insistenți. Fanteziile sexuale ce le stârnește persoanelor care nu se potrivesc nicicum profilului ei, nu o deranjează deloc. E ca și cum ai juca poker cu cei de la altă masă: e imposibil. - Ce înseamnă să fii mamă? - o întrebare absolut neașteptată când lista cu ”trebuia să fi făcut altfel” a devenit destul de lungă. După scanarea rapidă a listei, tot nu vezi răspunsul. Apoi, te întorci la anii copilăriei  și încerci să te profilezi peste ceea ce a reprezentat mama ta pentru tine. E vina mamei pentru toate eșecurile tale, când ai fost prea slabă și ai renunțat. Dar e meritul mamei pentru faptul că te-a neglijat și acum ești independentă. Și întrebarea se repetă iar și iar, însă fără niciun răspuns. O prietenă i-a spus că se portă ca o mamă. S-a transformat în ”Mama universului”. Încercă mereu să-i protejez pe alții. E Vocea care dă mereu sfaturi: ”pes...

În spatele monitorului, undeva în ograda celor care ne dau libertatea de a alerga prin rețea, stau liniile frânte. Câțiva dintre noi le pot vedea și sunt învățați cum să transforme linia în trambulină. Ele sunt liniile nivelului de trai, al salariilor, prețurilor, prieteniilor, interesului pe care îl stârnește fiecare altora, sau al interesului pe care îl manifestăm unor lucruri sau obiceiuri. Ele sunt pulsul implicării noastre în viață. Cumpărăm, vizualizăm, citim, comentăm, apreciem. Azi am vorbit despre călătorii și în stânga și dreapta noastră au apărut poze cu plaje, animale, bocanci de munte. Ieri am vorbit despre vreme și am fost acoperiți de pelerine de ploaie și umbrele colorate. Azi vorbim despre noi. Despre timpul care a trecut decând ne cunoaștem. Despre timpul care nu ne-a stins dorința de a ști unul despre celălalt. În jurul nostru nu mai e nimic. Linia timpului, veșnic dreaptă și neîntreruptă nu mai sprijină nimic. Linia "despre noi" nu apare în nicio stati...

Se întâmplă să vezi rău cu un ochi și cu celălalt să vezi bine iar cu amândoi împreună să vezi perfect. Am învățat creierul să vadă copaci, să vadă clădiri, să vadă oameni iar acum recompune părțile care lipsesc. Adaugă frunze copacilor, margini  norilor și zâmbet pe fața oamenilor din jurul nostru. Adaugă siluetei ce trece pe partea cealaltă a drumului textura părului, iar persoanei din fotografie, vorbele ce le-ar putea rosti doar privindu-i ochii. Primul program de ”machine learning” e în creierul nostru.  Pentru câtă vreme va stoca toate datele astea, pe care nu reușim de multe ori să le scoatem din sertare, dar apar vizualizate când nu te aștepți? În curtea vecină un bărbat reînvață să meargă. Îl urmăresc în fiecare dimineață cum își ridică piciorul stâng în timp ce brațul stâng refuză să-l asculte. O parte din creierul său a murit dar cealaltă parte trebuie să-o ajute să renască și să învețe. Datele stocate sunt recuperate, copiate de la departamentul părții drepte. ...

Când e vorba despre tine, întotdeauna stai de două ori să te gândești cui, cum și când să împărtășești marile vești. Și nu aceea ca vei avea un copil sau ai fost promovat. Cum procedezi cu veștile proaste, cu cele mai proaste, când ești sufocat sub neputința de a îndrepta singur lucrurile? E relativ simplu să deschizi gura și să spui ” Mama mea are cancer”. Îți stăpânești greu tremurul din barbă, tragi aer în piept, îți muți rapid gândurile în ofensivă și tot ce mai astepți este ca odată cu raspunsul:” Vaaaai, îmi pare rău!...” să fii împins în față, în linia întâi a bătăliei cu cancerul. Cui dai vestea asta când e vorba despre tine? Nu vei da o astfel de veste părinților care nu vor suporta să mai trăiască cu gândul că te vor pierde. Ei trebuie să lupte în continuare pentru ei. Și poate că vei reuși să învingi boala, iar dacă nu, asta e! Nu-i vei da vestea asta prietenei tale care a venit mereu cu o explozie de încurajare când a fost vorba de probleme mult mai neînsemnate. Nu ...

Își stabiliseră o întâlnire pe mâine, în pauza de masă. Nu mai știa nimic despre ea de câțiva ani și se gândise toată seara la ce avea să-i spună, cum să reacționeze la informațiile ce avea să le afle. Trebuia să pară interesată de viața prietenei ei din faculate așa că îi trecuse rapid în revistă pagina de FB. Nicio ascensiune pe Kilimanjaro, nicio poză pe o plajă exotică, nici Machu Picchu sau măcar Taj Mahalul alături de un bărbat care să merite ”anii de detenție” - cum îi plăcea ei să numească căsătoria. Atunci, despre ce aveau să vorbească la prânz? Știa că atunci când se prezenta cu povestea care o punea într-o lumină eclatantă, ca fiind o exploratoare, temerară, iubitoare de natură, militantă pentru păstrarea planetei curată, când includea și realizările profesionale, slujba ce o avea la una din cele mai mari companii de  IT din lume, trezea multă invidie și își crea mereu dușmani. Dar câteodată apela la CV-ul acesta bine lustruit tocmai ca să se răzbune pe cei ce au avut ...