Se întâmplă să vezi rău cu un ochi și cu celălalt să vezi bine iar cu amândoi împreună să vezi perfect. Am învățat creierul să vadă copaci, să vadă clădiri, să vadă oameni iar acum recompune părțile care lipsesc. Adaugă frunze copacilor, margini norilor și zâmbet pe fața oamenilor din jurul nostru. Adaugă siluetei ce trece pe partea cealaltă a drumului textura părului, iar persoanei din fotografie, vorbele ce le-ar putea rosti doar privindu-i ochii.
Primul program de ”machine learning” e în creierul nostru. Pentru câtă vreme va stoca toate datele astea, pe care nu reușim de multe ori să le scoatem din sertare, dar apar vizualizate când nu te aștepți?
În curtea vecină un bărbat reînvață să meargă. Îl urmăresc în fiecare dimineață cum își ridică piciorul stâng în timp ce brațul stâng refuză să-l asculte. O parte din creierul său a murit dar cealaltă parte trebuie să-o ajute să renască și să învețe. Datele stocate sunt recuperate, copiate de la departamentul părții drepte. Piciorul stâng se ridică. Bărbatul știe că trebuie să-și reînvețe creierul să meargă.
Nu m-am visat niciodată pe o plajă luxuriantă sau stând la coadă la ascensiune pe o creastă de pe Everest. Nu cunosc briza mării combinată cu asprimea pânzei hamacului legat într-un cocotier ce sărută apa sărată a mării. Nu cunosc durerea degerăturilor cu voința de a ajunge câteva sute de metri mai departe până la limita rezistenței umane. Câțiva pași pe care nu i-am învățat niciodată.
Reușește inteligența umană să depășescă bariera impusă de inteligența artificială din device-urile noastre ? Vom mai reuși să fim creativi, originali, să ne depășim cercul necunoașterii sau al confortului nostru ghidați doar de obiceiurile noastre?
Memoria ne cam joacă feste.
Primul program de ”machine learning” e în creierul nostru. Pentru câtă vreme va stoca toate datele astea, pe care nu reușim de multe ori să le scoatem din sertare, dar apar vizualizate când nu te aștepți?
În curtea vecină un bărbat reînvață să meargă. Îl urmăresc în fiecare dimineață cum își ridică piciorul stâng în timp ce brațul stâng refuză să-l asculte. O parte din creierul său a murit dar cealaltă parte trebuie să-o ajute să renască și să învețe. Datele stocate sunt recuperate, copiate de la departamentul părții drepte. Piciorul stâng se ridică. Bărbatul știe că trebuie să-și reînvețe creierul să meargă.
Nu m-am visat niciodată pe o plajă luxuriantă sau stând la coadă la ascensiune pe o creastă de pe Everest. Nu cunosc briza mării combinată cu asprimea pânzei hamacului legat într-un cocotier ce sărută apa sărată a mării. Nu cunosc durerea degerăturilor cu voința de a ajunge câteva sute de metri mai departe până la limita rezistenței umane. Câțiva pași pe care nu i-am învățat niciodată.
Reușește inteligența umană să depășescă bariera impusă de inteligența artificială din device-urile noastre ? Vom mai reuși să fim creativi, originali, să ne depășim cercul necunoașterii sau al confortului nostru ghidați doar de obiceiurile noastre?
Memoria ne cam joacă feste.
Comentarii
Trimiteți un comentariu