Își stabiliseră o întâlnire pe mâine, în pauza de masă. Nu mai știa nimic despre ea de câțiva ani și se gândise toată seara la ce avea să-i spună, cum să reacționeze la informațiile ce avea să le afle. Trebuia să pară interesată de viața prietenei ei din faculate așa că îi trecuse rapid în revistă pagina de FB. Nicio ascensiune pe Kilimanjaro, nicio poză pe o plajă exotică, nici Machu Picchu sau măcar Taj Mahalul alături de un bărbat care să merite ”anii de detenție” - cum îi plăcea ei să numească căsătoria. Atunci, despre ce aveau să vorbească la prânz?
Știa că atunci când se prezenta cu povestea care o punea într-o lumină eclatantă, ca fiind o exploratoare, temerară, iubitoare de natură, militantă pentru păstrarea planetei curată, când includea și realizările profesionale, slujba ce o avea la una din cele mai mari companii de IT din lume, trezea multă invidie și își crea mereu dușmani. Dar câteodată apela la CV-ul acesta bine lustruit tocmai ca să se răzbune pe cei ce au avut un start mai bun dar s-au oprit undeva pe parcurs. La ce ar fi avut nevoie de o căsătorie când mai bine de jumătate dintre prietenii ei erau deja divorțați iar cealaltă jumătate își făceau zile negre? De ce să fi avut și ea un copil pentru care să-și fi ratat cariera și apoi să se milogească pe toate rețelele ca să facă rost de bani să-și trateze familia?
O să lase discuția să meargă spre ea, spre călătoriile pe alte continente, spre slujba ei bine platită cu bonusuri fanteziste. Mihaela nu avea mare lucru ce să-i povestească.
Își luă box-ul cu mâncare chinezească și ieși pe terasa de la ultimul nivel. Își deschise laptopul cu mărul mușcat și așteptă să intre în video-call-ul ce îl lansase, fosta ei colegă.
- Bună Diana! Am întârziat puțin până mi-am terminat postare de azi.
- Scrii?
- Ei, prea mult spus! Am doar un blog.
- Eu urmăresc unul care îmi place la nebunie. Tipa chiar scrie pe sufletul meu. Mă deconectează când sunt obosită și mă face să văd altfel lucrurile. - și-i spuse numele blogului.
- Da? Mă bucur! Eu sunt Ella.
- ?
- Eu sunt ellabonhomme.
Știa că atunci când se prezenta cu povestea care o punea într-o lumină eclatantă, ca fiind o exploratoare, temerară, iubitoare de natură, militantă pentru păstrarea planetei curată, când includea și realizările profesionale, slujba ce o avea la una din cele mai mari companii de IT din lume, trezea multă invidie și își crea mereu dușmani. Dar câteodată apela la CV-ul acesta bine lustruit tocmai ca să se răzbune pe cei ce au avut un start mai bun dar s-au oprit undeva pe parcurs. La ce ar fi avut nevoie de o căsătorie când mai bine de jumătate dintre prietenii ei erau deja divorțați iar cealaltă jumătate își făceau zile negre? De ce să fi avut și ea un copil pentru care să-și fi ratat cariera și apoi să se milogească pe toate rețelele ca să facă rost de bani să-și trateze familia?
O să lase discuția să meargă spre ea, spre călătoriile pe alte continente, spre slujba ei bine platită cu bonusuri fanteziste. Mihaela nu avea mare lucru ce să-i povestească.
Își luă box-ul cu mâncare chinezească și ieși pe terasa de la ultimul nivel. Își deschise laptopul cu mărul mușcat și așteptă să intre în video-call-ul ce îl lansase, fosta ei colegă.
- Bună Diana! Am întârziat puțin până mi-am terminat postare de azi.
- Scrii?
- Ei, prea mult spus! Am doar un blog.
- Eu urmăresc unul care îmi place la nebunie. Tipa chiar scrie pe sufletul meu. Mă deconectează când sunt obosită și mă face să văd altfel lucrurile. - și-i spuse numele blogului.
- Da? Mă bucur! Eu sunt Ella.
- ?
- Eu sunt ellabonhomme.
Comentarii
Trimiteți un comentariu