Ella

Era captivată de povestea din filmul ce rula pe ecranul televizorului. Personajul principal, tocmai se îndrăgostea de noul său sistem de operare, ce dispunea acum de o interfață vocală plăcută, chiar senzuală.  Sistemul ce-i controla toate aplicațiile și-i învățase rapid toate preferințele, îl ajuta și-l susținea. O relație cu adevărat perfectă în care ea (fiindcă vocea era feminină) nu obosește niciodată, nu e tristă sau nervoasă, nu are problemele ei și nu se plânge de nimic, niciodată. Pentru asta a fost ”ea” făcută. Însă, peste acțiunea filmului, imagini din anii de suferință a ultimei relații îi reveneau acum în minte.  Și când tocmai își spunea ce cool trebuie să fie să ai pe cineva care nu te va minți, nu se va îmbolnăvi, nu va muri și mai ales nu te va părăsi niciodată, îndrăgostitul din film primește vestea cea tristă a despărțirii. Sistemul de operare se va schimba și-i va părăsi pe toți. Da, acea entitate suavă nu a fost doar a lui, ea a fost a tuturor celor...

Tractorul ducea după el o caruță. În căruță erau Erzsi neni și Kati neni, bucătăresele de la fermă. Mai erau și câteva canistre de aluminiu. Într-una era ciorba de cartofi cu ciolan afumat, în alta era fasolea scăzută iar în alta era apa. Costița friptă era într-un vailing acoperit cu un șervete mare de bucătărie. Pâinile le puseseră într-un coș mare, ca acelea în care adunam noi știuleții de porumb. În alte coșuri de nuiele erau puse cele 85 de farfurii de faianță din care aveam să mâncăm noi, studenții de la Mate și Info, prânzul, de data aceasta în câmp, și cina, când aveam să ne întoarcem seara la conacul fermei unde eram cazați. Inginerul agronom, cel ce conducea această fermă, locuia cu soția în aceeași curte a vechiului conac, într-o casă mai mică, cu o arhitectura pătrățoasă, simplă. Conacul, aflat la câțiva kilometri de Cenad spre granița cu Ungaria, era situat imediat după gardul pichetului de grăniceri. De la drum trebuia să treci printr-un parc cu copaci seculari ca să aj...

Începuse să se îndoiască de amintirile lui cele mai vechi, din vremea copilăriei sale. Unii îi spuseseră că poate și-a imaginat ceea ce i-au povestit părinții iar în mintea lui poveștile au rămas ca niște trăiri reale. Ca adult, știa că e imposibil ca cineva să-și amintească întâmplări de când avea 2-3 ani. - În lada asta țineai sculele, nu?. - E lada de lemne, după cum bine vezi si tu. - Nu acum. Atunci. Acum 40 de ani, când locuiam pe Teilor. - Și pe Teilor ne încălzeam cu lemne! - Probabil era alta lada... Unde-ți păstrai sculele? - Alec privi tăcut, ca și cum omul din fața lui ar fi fost din altă lume, iar răspunsul nu venea, ba-i făcu semn că n-are de gând să-i dea vreo explicație. Apoi, in ziua următoare, Alec găsi lada goală și se gândi să o umple cu lemne. O scoase afară și o scutură de rumeguș și resturi de scoarță . O pusese la loc și aduse un braț de lemne din cămară. Când se aplecă să așeze lemnele, simți mirosul de vaselină și fier coclit. Atunci îi reveni în minte...

Titlul unui articol îmi atrage atenția: "French man held after a black panther stolen from zoo" și aflu că o panteră neagră a fost prinsă de autorități și dusă la zoo, după ce a fugit pe fereastra apartamentului unde era ținută. Proprietarul ei a fost reținut după ce a încercat să o fure de la zoo. Mă uit la zgarieturile de pe mână și fac rapid niște calcule: dacă pisica care mi le-a făcut are cam două kilograme și jumătate iar felina neagră cam 25 de kilograme, înseamnă o proporție de 1 la 10. Încerc să refac scena înlocuind pisica cu pantera, dar ceva nu se potrivește: pisica mea își petrece timpul în curtea de lângă casă și reușesc cu greu să o împiedic să intre înăuntru, în timp ce pantera neagră își dorește să fie afară și fuge pe fereastră. Pantera este acum într-un centru unde se încearcă reintegrarea ei în viața sălbatică, o dez-domesticire a ei. Două surate: una ce-și adoră viața de lângă casă și cealaltă ce tânjește după cea sălbatică. Nu știu ce a fost în mint...

Am terminat aseară ”Împăratul muștelor” (”Lord of the Flies”) de William Golding și mi-a revenit în minte întâmplarea aceasta. Un copil mai măricel, așa ... cam de un metru jumate, însoțea o trupă de 3 copilași mai mici decât el cu vreo 2-3 ani și cățiva centimetri. Adică cel mare să fi început să meargă la școlă iar cei mici să fi avut vreo 3-4 ani. În spațiul rezervat recreerii erau amenajate o volieră cu câțiva papagali de diferite mărimi și culori, iar ceva mai încolo, sub un copac, erau două cuști cu iepuri. Într-una erau câțiva pui cu blana albă, lungă și pufoasă, iar în cealaltă cușcă era un singur iepure, alb și el, mai mare, încăt din două mișcări ajungea în marginea opusă a cuștii. Cei mici, cu degețelele lor, mângâiau blănița ca de vată a iepurașilor pufoși din prima cușcă. Se pare că aceștia erau deja obișnuiți cu atenția și atingerea copiilor și nu dădeau semne că s-ar mai teme. La cealaltă cușcă, băiatul cel mare împungea cu un băț căzut din copac iepurele cel mare ș...

A fost vina mea că m-am dus într-o țară străină fără să fi știut câte ceva despre ea. E ca și cum te duci la cineva acasă fară să cunoști oamenii care locuiesc în ea. Aveam să petrec câteva zile alături de ei, suficient pentru a-mi da seama ce fel de familie erau. Am vrut să vizitez Serbia și Bosnia și Herțegovina fiindcă auzisem de peisajele extraordinare al locurilor, de localitățile dintre colinele dealurilor și munților. Știam de Mostarul cu celebrul lui pod vechi construit pe vremea turcilor din fotografii iar despre Sargan Eight, trenul turistic din Mokra Gora, am aflat dintr-un reportaj televizat. În partea aceasta a Europei greu încercată de războiul din anii '90, în care disensiunile dintre etnii încă mocnesc, nu prea m-a îndeamnat rațiunea să calatoresc până acum. Am profitat de ocazia unei excursii și m-am alăturat grupului de turiști. De-a lungul drumului, atât sârbii cât și bosniecii au lăsat ca mărturie a războiului, case ciuruite de gloanțe, parăsite dar nepăstra...

Ne strecuram pe străduțele înguste din partea veche a satului de la malul mării. Încercam să ne îndepărtăm cât mai mult de agitația turiștilor  și de gălăgia restaurantelor fancy cu chelneri care își agățau clienții de pe stradă prezentând scorțosul șervet alb suspendat pe antebraț. Pe timpul zilei, partea aceasta a satului era puțin umblată. Avea un mers al lucrurilor simple, cu femei ce-și făceau rugăciunile dis de dimineață în micuța lor bisericuță, cu oameni gospodari ce-și dereticau mai întâi casele  apoi plecau pe la treburile lor. De cum se lăsa seara, oamenii se întorceau la casuțele lor, iar prin ferestrele deschise, puteai pătrunde cu privirea în viețile lor. La adăpostul întunericului, străzile arătau acum altfel și recunoșteam cu greu traseul pe care obișnuiam să-l parcurg dis de dimineață. La una dintre curțile cu zidul gros de piatră, poarta mare era larg deschisă. Pe sub pomii în care atârnau ghirlande de lumină, erau așezate câteva mese. Ne-am așezat la un...