Treceți la conținutul principal

Cine schimbă istoria azi?

Ne bucurăm astăzi, că în rețelele de socializare, majoritatea personalităților în viață își expun părerile și pozițiile față de anumite subiecte curente atât din viața politică cât și din cea culturală. Sunt personalități pe care istoria deja i-a absorbit, unii apar în cărțile de română, matematică, fizică, filozofie sau doar în presă. Alții vor intra în istorie pentru ceea ce fac în politică. Persoane despre care istoria va menționa lucruri bune sau rele.

Românii au marea șansă de a trăi într-o țară democrată care nu le-a tăiat accesul la Facebook (da, există țări în care accesul la Facebook este oprit și nu mă refer la China) și astfel au posibilitatea de a-i înjura în direct și direct pe cei ai căror nume istoria le-a pregătit deja locul pe panoplia celor ce au contat odată. Se pare că vârsta și educația sunt invers proporționale cu cantitatea de injurături, cuvinte obscene, jigniri ce sunt adresate celor care nu le sunt pe plac. 
Cum au tratat aceste persoane diferența de opinie și de generație cu ascendenții lor? Câte cuțite au înfipt în gâtul mamelor și taților lor? Oare cum suportă ce se naște în mintea și caracterul descendenților lor? Cum și cât își respectă părinții și copiii?

Ixulescu din Teliormănești, Igrec din Pomuleștii de munte, Mitic din Bucurescul de Pădure  le-au zis-o! Vor schimba ei istoria, vor transforma liberalii în gândire în niște socialiști apărători ai societății românești! Istoria va pune vorbele lor în cărțile de română ca o replică înțeleaptă și zid împotriva răspândirii gândirilor de alt gen decât ... - scuzați-mă că nu știu să numesc cărei orientări se încadrează (vulgarism?).

Dar iată că spațiul vitual și-a îndeplinit scopul, ne-am "re"-găsit prietenii, ne-a deschis porțile vieților noastre, ne-a deschis drumul spre ograda dușmanilor în care nu putem înfige sulițe dar putem da cu vorbe și gânduri "tari și drepte"( a se citi ”invective”).
Căci "scrisoarea este un lucru vecinicu" și cine știe cât va rămane prin norișorii rătăciți ai internetului.
Oare vor reuși ei, anonimii internetului și societații, să schimbe măcar o vorba din operele lui G. Liiceanu, Patapievici, Mihai Șora, Ana Blandiana, Nora Iuga, Cărtărescu, ...?

A avea o altă părere se poate comunica prin argumentație. Da, e mult mai greu să gasești argumente solide pentru a demola conceptele altora decât să scoți la repezeală prima înjurătură ce-ți iese pe gură, ce ... mea!
În plus, ce ai alege să citesti: înjurăturile cuiva sau argumentele altcuiva?

Nu acesta e războiul din lumea virtuală. Nu vorbele tale contează. Ele sunt doar confirmarea că păpușarii și-au făcut bine treaba.
Părerea ta contează: exprimă-ți-o decent.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luni. Mereu luni.

 Mi se întâmplă des să am senzația că trăiesc o altă zi decât cea reală. Joia am impresia că e vineri, duminica dimineața jur că e sâmbătă. Și e o păcăleală plăcută — în acele clipe mă cuprinde o bucurie difuză, ca un parfum invizibil: speranța că urmează o zi frumoasă. Trăiesc cu optimismul acela simplu că voi face ceva care să-mi aducă plăcere, că mă apropii de un moment de liniște sau de creativitate. E uluitor cât de repede corpul reacționează la o simplă idee — chiar și falsă — despre o zi bună. Pornind de la gândul clasic al buclei temporale, m-am întrebat ce-ar fi dacă aș repeta, intenționat, aceeași zi. Și nu oricare — ci tocmai ziua pe care o evităm cu toții: luni. De ce luni? Poate tocmai pentru că nu promite nimic. E ziua de start, de revenire, de „hai că începe din nou”. O zi care pare că nu-ți aparține. Am decis să trăiesc cinci zile la rând ca și cum ar fi luni. Prima a fost lăsată la voia întâmplării, ca să am o bază „reală”. De acolo, am început repetiția. Totul...

Mulțumim din inimă partidului

 Nu am reținut exact care este cauza crizei combustibililor ce va să vină, războiul din Ucraina sau relațiile cu Rusia, cert este că unii au început să facă economie. Și uite așa, nopțiile de vară dintr-un sat pitoresc de munte unde ne-am oprit pentru câteva zile să ne facem concediul, au început să se împartă în nopți luminate și nopți în beznă.  Prima noapte neluminată a fost ca un dar mult așteptat. Ne doream de mult să vedem cerul plin de stele din afara marelui oraș în care locuiam, iar noaptea aceasta era una cu Crai Nou ce se codea să apară de după munte. Pe drum, oamenii se plimbau incognito sub pelerinele groase ale întunericului. Uneori auzeai doar voci fără corp, alteori vedeai scânteia unei țigări fără gura ce o sorbea. Era o noapte identică cu cele din Epoca de Aur. Trebuia doar să reînveți să profiți la maxim de magia întunericului. Într-o noapte ca aceasta, C. se întorcea acasă pe bâjbîite, în apartamentul său de serviciu, numărând scările, apoi ușile apartament...

Puzzle

Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile lăsate în coadă de pește. Finalurile neclare, discuțiile abandonate, poveștile care s-au stins fără un ultim cuvânt. Poate tocmai de aceea mă trezesc, uneori, că reiau în minte evenimente de demult — le analizez, le întorc pe toate fețele, ca și cum, poate, undeva, am ratat o piesă importantă din puzzle. Sunt zile în care merg înainte. Dar chiar și atunci, în mersul acela hotărât, mă trezesc că adun bucăți din trecut. Le car cu mine, le duc în laboratorul acela interior în care lumina nu se stinge niciodată. Le așez pe masa gândurilor și le privesc cu ochi noi. Uneori le înțeleg altfel. Alteori mă surprind iertând oameni pe care cândva îi judecam. Îi re-apropii, îi alung iar, mă împac din nou cu mine și cu lumea din jur. Dar drumul merge tot înainte. Totul pornește de la o ipoteză. Intuiția — mai ales cea feminină — nu doarme. Simte, bănuiește, întreabă. Și atunci încep să caut răspunsuri. Le găsesc, uneori, în cărțile pe care le citesc. Se spune c...