Trebuie să vă spun de la început că cele mai importante evenimente din viața mea au fost precedate sau urmate de evenimente ciudate.
Tot ce sfidează monotonia, obișnuitul, previzibilul l-am clasificat ca fiind ciudat.
Inclusiv nașterea mea a fost succedată de un eveniment neprevăzut. Nașterea a decurs normal, având în vedere că am supus o femeie de 30 de ani să-mi suporte ieșirea în lume. A fost, ce e drept, ajutată de un forceps, dar am refuzat să respir ceea ce a obligat medicul la câteva manevre salvatoare. Asta m-a costat câteva puncte și așa mi-am făcut debutul în viață cu un scor, o notă foarte mică. Voi cât mi-ați fi dat?
Pe partenerul meu de viață, colegul meu de cameră (în limbaj de student căminist) l-am cunoscut în vacanțele de la țară. Când ne-am depănat amintirile din copilărie, am ajuns la concluzia că, deși nu ne aminteam unul de celălalt, ne-am aflat cândva în același moment, în același loc și am trăit același eveniment. Nu ne aducem aminte de persoanele din jurul nostru, știm doar că ele erau, nu mai au nume, nu mai au fețe. Două povești ce se completează și au continuat într-o altă perioadă.
De un an de zile am o nouă prietenă. O persoană cu o personalitate dură, hotărâtă și dreaptă, ce-mi amintește de cea a mamei mele. Cu acest amănunt mi-a câștigat destul de repede încrederea.
Am revăzut azi câteva poze de la înmormântarea mamei. În fundal, undeva în spatele crucii se profila o persoană care nu făcea parte dintre cei prezenți la ceremonie. Am recunoscut-o cu uimire pe cea care după cinci ani mi-a devenit prietenă. Îmi aparținea de atâția ani, captivă într-o fotografie.
Dar, cele mai ciudate întâmplări prefer să le țin secrete. Unele și-au dezvăluit menirea, la altele încă mai aștept și mai sper.
Ce ciudat!
Bizar...
Tot ce sfidează monotonia, obișnuitul, previzibilul l-am clasificat ca fiind ciudat.
Inclusiv nașterea mea a fost succedată de un eveniment neprevăzut. Nașterea a decurs normal, având în vedere că am supus o femeie de 30 de ani să-mi suporte ieșirea în lume. A fost, ce e drept, ajutată de un forceps, dar am refuzat să respir ceea ce a obligat medicul la câteva manevre salvatoare. Asta m-a costat câteva puncte și așa mi-am făcut debutul în viață cu un scor, o notă foarte mică. Voi cât mi-ați fi dat?
Pe partenerul meu de viață, colegul meu de cameră (în limbaj de student căminist) l-am cunoscut în vacanțele de la țară. Când ne-am depănat amintirile din copilărie, am ajuns la concluzia că, deși nu ne aminteam unul de celălalt, ne-am aflat cândva în același moment, în același loc și am trăit același eveniment. Nu ne aducem aminte de persoanele din jurul nostru, știm doar că ele erau, nu mai au nume, nu mai au fețe. Două povești ce se completează și au continuat într-o altă perioadă.
De un an de zile am o nouă prietenă. O persoană cu o personalitate dură, hotărâtă și dreaptă, ce-mi amintește de cea a mamei mele. Cu acest amănunt mi-a câștigat destul de repede încrederea.
Am revăzut azi câteva poze de la înmormântarea mamei. În fundal, undeva în spatele crucii se profila o persoană care nu făcea parte dintre cei prezenți la ceremonie. Am recunoscut-o cu uimire pe cea care după cinci ani mi-a devenit prietenă. Îmi aparținea de atâția ani, captivă într-o fotografie.
Dar, cele mai ciudate întâmplări prefer să le țin secrete. Unele și-au dezvăluit menirea, la altele încă mai aștept și mai sper.
Ce ciudat!
Bizar...
Comentarii
Trimiteți un comentariu