Treceți la conținutul principal

Desăvârșire

Ideea reîncarnării până la împlinirea desavârșită a vieții, a existenței ca ființă umană pe care am întâlnit-o la Rebreanu în ”Adam și Eva” , roman ce l-am citit în urmă cu mai bine de trei decenii, mă urmărește și acum. A muri și a te naște până când viața ta se va sincroniza cu evenimentele și viețile celor din jurul tău și vei ști să faci față tuturor situațiilor toate au ca scop împlinirea destinul. Este viața o veșnică tânjire după perfecțiune? Este viața un dor permanent? Și atunci, dintre cele două soluții a obținerii succesului despre care v-am mai povestit, care e cea corectă în contextul împlinirii noastre?

Când a doua, a treia, a șaptea șansă nu există, speranța noastră rămâne în Înviere. Gata, vei lăsa totul din mână, se va trage linia și te vei uita la cât ai reușit într-o singură viață? Doar atât? Renunți la tot ce ai mai fi putut face, spune, trăi, visa, dori, ierta, iubi, vedea. Pui lucrurile bune de-oparte, cele rele dincolo și aștepți cântărirea, judecata.

Dar dacă lucrurile rele te trag în jos, către o reîncarnare non-umană? Un scarabeu sortit să împingă-o viață-ntreagă bulgărași de bălegar. O balenă ce va eșua într-un estuar în văzul a sute de oameni precum peștele pe care l-ai aruncat pe uscat după ce l-ai agățat într-un cârlig din apele râului. Existența ta ca o lungă pedeapsă până vei învăța să trăiești lăsându-i pe ceilalți să trăiască.

O viață desăvârșită! Asta e de fapt tot ce ne dorim nouă și celor dragi.
Cu fapte bune, cu pace în jurul nostru, un trai liniștit, fără lipsuri, fără suferință, cu iubire, cu împlinire.
Dar împlinirea va veni; depinde de noi cât vom cutreiera până să o găsim.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luni. Mereu luni.

 Mi se întâmplă des să am senzația că trăiesc o altă zi decât cea reală. Joia am impresia că e vineri, duminica dimineața jur că e sâmbătă. Și e o păcăleală plăcută — în acele clipe mă cuprinde o bucurie difuză, ca un parfum invizibil: speranța că urmează o zi frumoasă. Trăiesc cu optimismul acela simplu că voi face ceva care să-mi aducă plăcere, că mă apropii de un moment de liniște sau de creativitate. E uluitor cât de repede corpul reacționează la o simplă idee — chiar și falsă — despre o zi bună. Pornind de la gândul clasic al buclei temporale, m-am întrebat ce-ar fi dacă aș repeta, intenționat, aceeași zi. Și nu oricare — ci tocmai ziua pe care o evităm cu toții: luni. De ce luni? Poate tocmai pentru că nu promite nimic. E ziua de start, de revenire, de „hai că începe din nou”. O zi care pare că nu-ți aparține. Am decis să trăiesc cinci zile la rând ca și cum ar fi luni. Prima a fost lăsată la voia întâmplării, ca să am o bază „reală”. De acolo, am început repetiția. Totul...

Mulțumim din inimă partidului

 Nu am reținut exact care este cauza crizei combustibililor ce va să vină, războiul din Ucraina sau relațiile cu Rusia, cert este că unii au început să facă economie. Și uite așa, nopțiile de vară dintr-un sat pitoresc de munte unde ne-am oprit pentru câteva zile să ne facem concediul, au început să se împartă în nopți luminate și nopți în beznă.  Prima noapte neluminată a fost ca un dar mult așteptat. Ne doream de mult să vedem cerul plin de stele din afara marelui oraș în care locuiam, iar noaptea aceasta era una cu Crai Nou ce se codea să apară de după munte. Pe drum, oamenii se plimbau incognito sub pelerinele groase ale întunericului. Uneori auzeai doar voci fără corp, alteori vedeai scânteia unei țigări fără gura ce o sorbea. Era o noapte identică cu cele din Epoca de Aur. Trebuia doar să reînveți să profiți la maxim de magia întunericului. Într-o noapte ca aceasta, C. se întorcea acasă pe bâjbîite, în apartamentul său de serviciu, numărând scările, apoi ușile apartament...

Puzzle

Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile lăsate în coadă de pește. Finalurile neclare, discuțiile abandonate, poveștile care s-au stins fără un ultim cuvânt. Poate tocmai de aceea mă trezesc, uneori, că reiau în minte evenimente de demult — le analizez, le întorc pe toate fețele, ca și cum, poate, undeva, am ratat o piesă importantă din puzzle. Sunt zile în care merg înainte. Dar chiar și atunci, în mersul acela hotărât, mă trezesc că adun bucăți din trecut. Le car cu mine, le duc în laboratorul acela interior în care lumina nu se stinge niciodată. Le așez pe masa gândurilor și le privesc cu ochi noi. Uneori le înțeleg altfel. Alteori mă surprind iertând oameni pe care cândva îi judecam. Îi re-apropii, îi alung iar, mă împac din nou cu mine și cu lumea din jur. Dar drumul merge tot înainte. Totul pornește de la o ipoteză. Intuiția — mai ales cea feminină — nu doarme. Simte, bănuiește, întreabă. Și atunci încep să caut răspunsuri. Le găsesc, uneori, în cărțile pe care le citesc. Se spune c...