Treceți la conținutul principal

Azi plouă

Plouă atât de mărunt că nici nu-mi dau seama din ce direcție cade ploaia. Îmi amintește de vacanțele la munte unde obișnuia să plouă des primăvara. Locuința se afla chiar lângă drum iar de cealaltă parte începea panta abruptă a muntelui. La intrarea în casă era o terasă mare, acoperită, iar geamurile din spatele casei aveau vedere spre valea pârâului și spre versantul munților dinspre apus. În astfel de zile obișnuiam să ies seara pe terasă și să admir satul cu străzile goale, abandonat în tăcerea ploii. Trosnetul crengilor uscate ce se rupeau în pădure spărgeau liniștea serii. Fumuri albe, se ridicau leneșe din câteva case. Uneori îmi luam umbrela și mă plimbam singură prin satul amorțit.

Azi plouă și ți-am făcut o vizită. Pe Google Maps străzile sunt la fel de pustii. La una din ferestre, draperia era trasă dezordonat semn că obișnuiești să ieși la geam cu dorul tău de ducă. Am trecut și pe la tine la serviciu, printre oamenii rămași nemișcați ca niște manechini într-o imensă vitrină. Te-am căutat până la colțul străzii și nu te-am întâlnit. Poate erai deja la birou și chat-uiai cu mine.

Azi plouă și deseară ne vedem iar.
Cu bine!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Luni. Mereu luni.

 Mi se întâmplă des să am senzația că trăiesc o altă zi decât cea reală. Joia am impresia că e vineri, duminica dimineața jur că e sâmbătă. Și e o păcăleală plăcută — în acele clipe mă cuprinde o bucurie difuză, ca un parfum invizibil: speranța că urmează o zi frumoasă. Trăiesc cu optimismul acela simplu că voi face ceva care să-mi aducă plăcere, că mă apropii de un moment de liniște sau de creativitate. E uluitor cât de repede corpul reacționează la o simplă idee — chiar și falsă — despre o zi bună. Pornind de la gândul clasic al buclei temporale, m-am întrebat ce-ar fi dacă aș repeta, intenționat, aceeași zi. Și nu oricare — ci tocmai ziua pe care o evităm cu toții: luni. De ce luni? Poate tocmai pentru că nu promite nimic. E ziua de start, de revenire, de „hai că începe din nou”. O zi care pare că nu-ți aparține. Am decis să trăiesc cinci zile la rând ca și cum ar fi luni. Prima a fost lăsată la voia întâmplării, ca să am o bază „reală”. De acolo, am început repetiția. Totul...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Mulțumim din inimă partidului

 Nu am reținut exact care este cauza crizei combustibililor ce va să vină, războiul din Ucraina sau relațiile cu Rusia, cert este că unii au început să facă economie. Și uite așa, nopțiile de vară dintr-un sat pitoresc de munte unde ne-am oprit pentru câteva zile să ne facem concediul, au început să se împartă în nopți luminate și nopți în beznă.  Prima noapte neluminată a fost ca un dar mult așteptat. Ne doream de mult să vedem cerul plin de stele din afara marelui oraș în care locuiam, iar noaptea aceasta era una cu Crai Nou ce se codea să apară de după munte. Pe drum, oamenii se plimbau incognito sub pelerinele groase ale întunericului. Uneori auzeai doar voci fără corp, alteori vedeai scânteia unei țigări fără gura ce o sorbea. Era o noapte identică cu cele din Epoca de Aur. Trebuia doar să reînveți să profiți la maxim de magia întunericului. Într-o noapte ca aceasta, C. se întorcea acasă pe bâjbîite, în apartamentul său de serviciu, numărând scările, apoi ușile apartament...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Puzzle

Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile lăsate în coadă de pește. Finalurile neclare, discuțiile abandonate, poveștile care s-au stins fără un ultim cuvânt. Poate tocmai de aceea mă trezesc, uneori, că reiau în minte evenimente de demult — le analizez, le întorc pe toate fețele, ca și cum, poate, undeva, am ratat o piesă importantă din puzzle. Sunt zile în care merg înainte. Dar chiar și atunci, în mersul acela hotărât, mă trezesc că adun bucăți din trecut. Le car cu mine, le duc în laboratorul acela interior în care lumina nu se stinge niciodată. Le așez pe masa gândurilor și le privesc cu ochi noi. Uneori le înțeleg altfel. Alteori mă surprind iertând oameni pe care cândva îi judecam. Îi re-apropii, îi alung iar, mă împac din nou cu mine și cu lumea din jur. Dar drumul merge tot înainte. Totul pornește de la o ipoteză. Intuiția — mai ales cea feminină — nu doarme. Simte, bănuiește, întreabă. Și atunci încep să caut răspunsuri. Le găsesc, uneori, în cărțile pe care le citesc. Se spune c...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe