E mai. De câteva zile plouă și e frig. Am ieșit dis de dimineață în curte doar în pijamale, așa cum obișnuiesc aproape în fiecare zi. Se auzea un tren gonind înfundat undeva departe. Plouase. Iarba era udă. Mirosea a verde crud și pământ reavăn ca un amestec de urzici și flori de primăvară. Am sorbit cu nările coctailul de bujori, liliac și trandafir.
Ne-am urcat în mașină și am luat-o pe autostradă. E frumoasă câmpia primavara. Dacă n-ar avea râurile cu albia largă pregatite de vărsare nu aș suporta să îmi rătăcesc privirea până hăt, departe, la un capăt de țară. Patrulatere rectangulare colorate stau înșirate ordonat ca într-o expoziție de covoare. Acoperișuri și turle de biserici cărămizii privesc spre ele. Norii negri stăteau apăsător de jos, semn că dormiseră în lanurile de grâu, orz, porumb și rapiță.
Îmi place să ascult radioul în mașină. E neprevăzut și mă surprinde de fiecare dată. Autostrada taie câmpul de rapiță în două. De deasupra lui, totul e galben, mai mult decât solar. E un galben puternic ce mă hipnotizează, aproape că îmi apropii pleoapele de orbitor dar mă opun și sorb culoarea cu atatâta nesaț! La radio începe o altă melodie iar eu nu mă mai satur de privit. Norii grei albaștri-ntunecați aproape că ating lanul cel galben. Soarele e jos pe pământ iar cerul e apăsarea de care nu-mi mai pasă. Ador dintr-odată norii care n-au lăsat soarele să ascundă între perdelele lui rapița.
La radio cântă Joe Dassin, ”Et si tu n'existais pas”. Dacă ziua aceasta n-ar fi existat ar fi trebuit să inventez galbenul de rapiță de început de mai dintr-o dimineață spalată de ploaie.
Iar tu, fără speranțe sau regrete, conduci mai departe.
Ne-am urcat în mașină și am luat-o pe autostradă. E frumoasă câmpia primavara. Dacă n-ar avea râurile cu albia largă pregatite de vărsare nu aș suporta să îmi rătăcesc privirea până hăt, departe, la un capăt de țară. Patrulatere rectangulare colorate stau înșirate ordonat ca într-o expoziție de covoare. Acoperișuri și turle de biserici cărămizii privesc spre ele. Norii negri stăteau apăsător de jos, semn că dormiseră în lanurile de grâu, orz, porumb și rapiță.
Îmi place să ascult radioul în mașină. E neprevăzut și mă surprinde de fiecare dată. Autostrada taie câmpul de rapiță în două. De deasupra lui, totul e galben, mai mult decât solar. E un galben puternic ce mă hipnotizează, aproape că îmi apropii pleoapele de orbitor dar mă opun și sorb culoarea cu atatâta nesaț! La radio începe o altă melodie iar eu nu mă mai satur de privit. Norii grei albaștri-ntunecați aproape că ating lanul cel galben. Soarele e jos pe pământ iar cerul e apăsarea de care nu-mi mai pasă. Ador dintr-odată norii care n-au lăsat soarele să ascundă între perdelele lui rapița.
La radio cântă Joe Dassin, ”Et si tu n'existais pas”. Dacă ziua aceasta n-ar fi existat ar fi trebuit să inventez galbenul de rapiță de început de mai dintr-o dimineață spalată de ploaie.
Iar tu, fără speranțe sau regrete, conduci mai departe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu