Treceți la conținutul principal

Lectura în spațiul neconvențional

Titlul e total nepotrivit. Mă gândesc acum că oamenii citesc oriunde: în tren, în autobuze, în baie, în dormitor, pe plaja, în parcuri, în cafenele, la masa de prânz,...

Dar, ca un șofer de autobuz să își recite poeziile în timp ce își plimbă călătorii, sau tramvaiul cu lecturi, ori excursiile culturale sunt lucruri destul de rare.

Într-una din cafenele din Iași, zilele trecute, clienții au putut să-și cumpere cafea pe care să o plătească cu o poezie scrisă chiar de ei. Evenimentul a fost cu totul inedit, iar consumatorii au fost răsplătiți și cu aplauze. In Timișoara, de Ziua Internațtionala a Cititului, călătorii care aveau la ei o carte din care citeau, puteau să circule fără bilet.

Se vrea ca în București să se introducă un tramvai în care, pe tot parcursul călătoriei, călătorii să asculte poezii, fragmente de texte literare. Se va circula gratuit și va opri în fiecare stație. Mi-ar plăcea să cred că lumea va urca în tramvaiul literar pentru lectură și nu pentru a face un drum gratis deși, s-ar putea că și cei ce vor urca pentru gratuitate să prindă gustul lecturii.

În Timișoara, în tramvaiul turistic, s-au organizat evenimente culturale cu lecturi, dar acestea sunt ocazionale, deci foarte rare.

Am fost acum ceva vreme într-o excursie organizată de Asociatia culturală Ariergarda. La fiecare obiectiv pe care l-am vizitat, am avut parte de lectură (poezie, sau fragmente de texte cu referire la locul pe care îl vizitam), proiecții de filme, recitaluri de muzica ( medievală, fiindcă în obiectiv erau bisericile și castelele medievale). Organizatorii și ghizii acestor excursii culturale sunt profesori universitari la Facultatea de Litere, istorici, scriitori, oameni pasionați de cultură. Asiști astfel, la un spectacol a carei scenă se mută pe parcusul unei zile, iar tu ești alături de actori, pe aceeasi scenă. Decorul este autentic, real, menestrelii cântă în cetate, iar tu calci pe aceleasi trepte pe care altă dată au urcat înaintașii tăi.

În Paris, pentru persoanele care călătoresc cu metroul sau trenul, s-au introdus niște aparate care listeaza poeme, ceva de citit, pentru durata călătoria ce urmează să o facă: 1 minut, 3 minute sau 5 minute. Poemul listat arată ca un bon de casa de la supermarket atunci când faci cumpărăturile săptămanale, dar în loc să citești lista cu cumpărăturile făcute, vei citi cuvintele ce te poartă pentru câteva minute într-o altă lume, cu un alt decor.

Că lumea începe să se îndrepte spre această direcție mi-au confirmat-o și colegii mei programatori, care zi cu zi scriu - scriu linii de cod! -  dar ne-au făcut cadou de ziua femeii, o poezie.

Lectură plăcută, oriunde te-ai afla!

Comentarii

  1. poți să atașezi și poezia primită cadou (de ziua femeii)? știm, gestul contează, dar pînă la urmă nu e tot ce contează, nu-i așa? :)
    cu ocazia anului 2021 Timișoara are șansa să primească un "Manneken Pis" original, care să nu facă pipi, ci să spună poezii (apropo de tehnologia disponibilă colegilor tăi). sau mai bine "ține-mă bine" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gestul contează (în cazul de față, mai mult decât poezia - ”Femeie”, de Emilia Plugaru).
      Nu sunt fană poeziei. Prefer proză scurtă. Câteodată găsesc alte sensuri în text și după câteva zile. Nu mai vorbesc când citesc același text la interval de ani, în care oricum se schimbă modul nostru de a gândi.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Luni. Mereu luni.

 Mi se întâmplă des să am senzația că trăiesc o altă zi decât cea reală. Joia am impresia că e vineri, duminica dimineața jur că e sâmbătă. Și e o păcăleală plăcută — în acele clipe mă cuprinde o bucurie difuză, ca un parfum invizibil: speranța că urmează o zi frumoasă. Trăiesc cu optimismul acela simplu că voi face ceva care să-mi aducă plăcere, că mă apropii de un moment de liniște sau de creativitate. E uluitor cât de repede corpul reacționează la o simplă idee — chiar și falsă — despre o zi bună. Pornind de la gândul clasic al buclei temporale, m-am întrebat ce-ar fi dacă aș repeta, intenționat, aceeași zi. Și nu oricare — ci tocmai ziua pe care o evităm cu toții: luni. De ce luni? Poate tocmai pentru că nu promite nimic. E ziua de start, de revenire, de „hai că începe din nou”. O zi care pare că nu-ți aparține. Am decis să trăiesc cinci zile la rând ca și cum ar fi luni. Prima a fost lăsată la voia întâmplării, ca să am o bază „reală”. De acolo, am început repetiția. Totul...

Mulțumim din inimă partidului

 Nu am reținut exact care este cauza crizei combustibililor ce va să vină, războiul din Ucraina sau relațiile cu Rusia, cert este că unii au început să facă economie. Și uite așa, nopțiile de vară dintr-un sat pitoresc de munte unde ne-am oprit pentru câteva zile să ne facem concediul, au început să se împartă în nopți luminate și nopți în beznă.  Prima noapte neluminată a fost ca un dar mult așteptat. Ne doream de mult să vedem cerul plin de stele din afara marelui oraș în care locuiam, iar noaptea aceasta era una cu Crai Nou ce se codea să apară de după munte. Pe drum, oamenii se plimbau incognito sub pelerinele groase ale întunericului. Uneori auzeai doar voci fără corp, alteori vedeai scânteia unei țigări fără gura ce o sorbea. Era o noapte identică cu cele din Epoca de Aur. Trebuia doar să reînveți să profiți la maxim de magia întunericului. Într-o noapte ca aceasta, C. se întorcea acasă pe bâjbîite, în apartamentul său de serviciu, numărând scările, apoi ușile apartament...

Puzzle

Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile lăsate în coadă de pește. Finalurile neclare, discuțiile abandonate, poveștile care s-au stins fără un ultim cuvânt. Poate tocmai de aceea mă trezesc, uneori, că reiau în minte evenimente de demult — le analizez, le întorc pe toate fețele, ca și cum, poate, undeva, am ratat o piesă importantă din puzzle. Sunt zile în care merg înainte. Dar chiar și atunci, în mersul acela hotărât, mă trezesc că adun bucăți din trecut. Le car cu mine, le duc în laboratorul acela interior în care lumina nu se stinge niciodată. Le așez pe masa gândurilor și le privesc cu ochi noi. Uneori le înțeleg altfel. Alteori mă surprind iertând oameni pe care cândva îi judecam. Îi re-apropii, îi alung iar, mă împac din nou cu mine și cu lumea din jur. Dar drumul merge tot înainte. Totul pornește de la o ipoteză. Intuiția — mai ales cea feminină — nu doarme. Simte, bănuiește, întreabă. Și atunci încep să caut răspunsuri. Le găsesc, uneori, în cărțile pe care le citesc. Se spune c...