Ella

 Nu am reținut exact care este cauza crizei combustibililor ce va să vină, războiul din Ucraina sau relațiile cu Rusia, cert este că unii au început să facă economie. Și uite așa, nopțiile de vară dintr-un sat pitoresc de munte unde ne-am oprit pentru câteva zile să ne facem concediul, au început să se împartă în nopți luminate și nopți în beznă.  Prima noapte neluminată a fost ca un dar mult așteptat. Ne doream de mult să vedem cerul plin de stele din afara marelui oraș în care locuiam, iar noaptea aceasta era una cu Crai Nou ce se codea să apară de după munte. Pe drum, oamenii se plimbau incognito sub pelerinele groase ale întunericului. Uneori auzeai doar voci fără corp, alteori vedeai scânteia unei țigări fără gura ce o sorbea. Era o noapte identică cu cele din Epoca de Aur. Trebuia doar să reînveți să profiți la maxim de magia întunericului. Într-o noapte ca aceasta, C. se întorcea acasă pe bâjbîite, în apartamentul său de serviciu, numărând scările, apoi ușile apartament...

 Mă întalnisem deunăzi cu un vechi prieten. Nu ne văzusem de multă vreme, de dinaintea certificatelor verzi. (Hm.. am ajuns să măsurăm timpul după repere pandemice.) Ultima dată, într-o vară, am depănat caierul cu amintiri în foișorul din grădina lui. Atunci  berea avea același gust iar muzica suna la fel de bine ca în tinerețile noastre. După ce muncise 10 ani într-o fabrică în străinătate, L. se întorsese acasă ca  să trăiască liber, eco friendly, bio. Era întâi decembrie și începuse să cadă prima ninsoare din iarna aceea. Stăteam cu toții pe lângă soba de teracotă. Vinul era vechi, muzica bună și pe pereți erau înșirase ca într-o expoziție, picturile lui. Un amalgam de reproduceri și lucrări originale, de la acuarele la lucrări în ulei, creon și cretă, care dacă nu ai fi știut că sunt toate opera lui, ai fi avut impresia că ești în fața lucrărilor a mai multor pictori. Am zăbovit puțin mai mult timp în fața lor ca să admir și micile detalii pe care prietenul nostru le ...

Ploaia asta îi încurca toate socotelile! Era hotărât să meargă să vorbească cu soția sa: urmau să se despartă. Relația lor era tensionată de multă vreme, iar momentul zilei în care trebuia să se întoarcă acasă, îi provoca mereu dureri de stomac. Defapt, de la stresul ăsta se alesese și cu gastrita de care nu mai reușea să se scape. Și uite acum, ploaia asta nebună, care-l prinsese exact în centrul orașului! Ar fi trebuit să ia mașina, dar acum, la ora prânzului, traficul era infernal. In plus, ar fi trebuit să ocoleasc ă întreg centrul orașului si de aceea a ales să meargă pe jos. Poate că nici n-ar fi fost în stare să conducă. În cap i se învârteau tot felul de explicații, argumente. Respirația îi era tot mai greoaie, probabil că avea un puls foarte ridicat dar nici nu îndr ă znea să-și verifice smartwatch-ul. Și ploaia asta! Nu ar fi vrut să apară în fața ei ca o câine ud! Se adăposti în intrândul primului magazin ale cărui uși erau larg deschise. Privea din prag trecătorii care ale...

Apa nu urca la etajul al 3-lea. În fața blocului, pe partea cealaltă a drumului, acolo unde fuseseră cândva niște case, era acum un teren viran, peste care trona o reclama mare de tablă a Partidului Comunist și o cișmea publică de unde obișnuiam să aducem apă. O căram în galeți mari, de tablă smălțuită: albe la interior și verzi la exterior. La etajul întâi locuia doamna Olaru, o bătrână trecta de 80 de ani, cu părul alb plutindu-i neîngrijit în jurul capului. Zâmbea mereu în timp ce înșira la politețuri pe care eu nu le prea înțelegeam. Femeia aceasta uscățivă, ce evada din apartamentul ei doar până la ușa vecină, aparținea cu totul secolului trecut. Într-una din zile mă prinse cu găleata goală în mână și mă pofti să iau apă din bucătăria ei. Am considerat ca un gest de politețe să accept invitația ei și am intrat în apartamentul încărcat de lucruri a căror întrebuințare nu o cunoșteam, mirosind a Carmol și unsori farmaceutice. În timpul în care firicelul de apă avea să umple găle...

Am văzut tot mai multă lume care se confruntă cu dilema realului în viața de zi cu zi. Viața la granița dintre imaginar, virtual și realitatea percepută de fiecare. Cât de mult imaginarul poate crea, sau influența, realitatea din jurul nostru? Cât din realitatea crudă ne poate influența starea sufletească sau să ne introducă într-o lume creată de alții? La fiecare început de an încerc să las la o parte tot, și din lucrurile neterminate, dorințele neîmplinite să creez un nou plan, un nou început, un nou an. Un an mai bun. Anul acesta ar fi început și el bine, doar că, evenimente care nu țin de mine, de existența mea, lucruri asupra cărora nu am control, s-au întâmplat, reușind să mă tulbure. Și ce faci atunci când, astfel de evenimente au loc în jurul tău? Unii ar zice să treci mai departe. Alții, mai răbdători, ar încerca să afle de ce te-au tras atât de mult înapoi. În cortegiul ce urma sicriul doamnei Ioana, îl duceam la brațul meu pe soțul acesteia, bolnav de Alzheimer. Îmi po...

Nu aș fi scris nimic, niciodată despre tema aceasta dacă nu mi-ar fi fost cerut să scriu. E tema momentului și e mult mediatizată zilele acestea: Sfârcuri. Sună de parcă ar fi centrul unei ținte. De parcă cere să fie pus punctul pe i. Am să fac câțiva pași mai în spate ca să ajung în lume normalității mele. Sutienul. Am început să port sutien cândva, după 23 de ani. Cele mai frumoase și mai căutate sutiene erau cele din dantelă, unele fără dublură, iar de sârmele sau balenele ce țin sânii pe anumite poziții , nici nu se auzise pe atunci. Sutienul nu schimba forma naturala a sânilori, nu îi făcea să pară mai mari și nici nu îi ”împingeau sus”. Sânii erau clasificați pe forme și mărimi: mari ca pepenii, rotunzi ca merele, copti ca perele, mici ca niște prunișoare sau lungi ca niște langoși. Dacă marile cabarete ale lumii acceptau ca mărimea lor pe scenă să fie exact cât să încapă în căușul unei palme, implanturile de silicoane, pe vremea aceea, ar fi fost văzute ca niște injurii la...

Mă întâlnisem cu o prietenă pe care nu o văzusem de ceva vreme și ne plimbam pe malul râului mâlos și leneș ce străbate orașul de la est la vest. Discutam despre oboseala de a aproba mereu ”noile” curente ale generațiilor X,Y, milenials, care puneau noi denumiri unor concepte care existau de sute și mii de ani. Nu era nimic nou în dietele redescoperite de aceștia sau în exercițiile de yoga practicată de yogini și re-brand-uite acum cu beneficii miraculoase asupra celor ce le practică. Încă nu reușise nici unul să leviteze sau să scape măcar de plictiseala singurătății. Căci de aceea totul se petrecea ”în rețea”, de sau fără socializare. Nu era cool dacă îți citeai cartea de seară singur și liniștit în patul tău sau să îți faci o purificare a organismului fără să o pui ”live”.  - Dacă aș arunca o sticlă cu un mesaj în râul ăsta, să fie purtată până la mare și apoi să fie gasită de un singuratic romantic ce se plimbă dimineața cu picioarele goale prin nisipul rece și umed, ar fi so...